Creșa „Sfânta Ana” Fălticeni funcționează la capacitate maximă. Anul acesta sunt înscriși și mai mulți copiiLocal

Creșa „Sfânta Ana” Fălticeni funcționează la capacitate maximă. Anul acesta sunt înscriși și mai mulți copii

       Accesări: 1008

Este nouă, colorată, prietenoasă cu mediul și foarte atractivă. Creșa „Sfânta Ana” din Fălticeni, cea mai nouă unitate de acest gen din județul Suceava, prima din România construită după principii de sustenabilitate, este un proiect de succes. Deschisă anul trecut, în luna octombrie, instituția pentru educație timpurie și-a atins toate obiectivele propuse în primul an de activitate.

Al doilea an începe cu aceeași bucurie, cu la fel de multe provocări, dar și cu ceva mai mulți copii.

Locurile au fost suplimentate la solicitarea părinților.

Cererile nu sunt deloc puține, acestea fiind acceptate în ordinea în care au fost depuse, după ce acestea au primit girul Consiliului Consultativ al Părinților, apoi au trecut prin Consiliul de Administrație al Creșei, ulterior fiind aprobate de Inspectoratul Școlar Județean Suceava.

Anul trecut la creșă erau 125 de copii, anul acesta sunt 132. Cei șapte copii au fost repartizați în cele șapte grupe.

Unitatea funcționează acum la capacitate maximă.

Creșa „Sfânta Ana” oferă condiții de excepție, ceea ce face ca instituția să fie foarte atractivă și pentru părinții de la țară.

Mariana Amarie, directoarea creșei, unitate cu personalitate juridică, spune că, pentru acest an școlar, există deja liste de așteptare, iar acum sunt alte 10-15 dosare, doar din Fălticeni.

La acestea se adaugă și solicitările care vin din mediul rural și care sunt tot mai multe.

Creșa „Sfânta Ana” funcționează de la ora 8 la 17:30, timp în care copiii de la grupele mijlocie și mare îmbină activitățile de joacă și cele recreative, cu odihna și programul pentru masă.

Mariana Amarie afirmă că munca personalului este la nivel maxim, însă marea satisfacție provine din bucuria copiilor și părințiilor care vin cu drag la creșă.

Primarul Cătălin Coman declara recent, într-un interviu acordat cotidianului Cronica de Fălticeni, că are în vedere construirea unei noi creșe în Fălticeni, pentru că numărul de cereri este într-o continuă creștere.

ȘTIRI