Au cucerit juriul și un nou premiu. Corul Catedralei „Învierea Domnului” din Fălticeni continuă seria rezultatelor frumoase în competițiile muzicale de anvergură. Coriștii dirijați de preotul Claudiu Hariuc s-au remarcat la Festivalul Concurs Național ”Buna Vestire”, unde au cucerit premiul întâi.
Competiția muzicală s-a desfășurat duminică, 24 martie, în localitatea suceveană Fundu Moldovei.
Corul Catedralei „Învierea Domnului” s-a numărat printre laureații acestui festival, grație premiului întâi obținut la secțiunea „Coruri parohiale”.
Organizatorii au pus ca principală condiție de participare un repertoriu format din trei piese, una care să nu depășească în total 15 minute.
Două dintre lucrări au fost compoziții religioase ortodoxe din repertoriul românesc (autori diferiți), iar una din creația compozitorului român Ciprian Porumbescu (religioasă sau patriotică).
Vocile și interpretările coriștilor Catedralei din Fălticeni au impresionat juriul, care i-a recompensat pe măsura talentului lor.
Prestația lor le-a adus și un premiu de 1.600 de lei.
Deși este fondat de numai trei ani, grupul coral „Învierea” se bucură de notorietate în mediul ortodox, vocaliștii conduși de preotul Claudiu Hariuc fiind invitați la numeroase evenimente religioase, dar și culturale.
Corul Catedralei din Fălticeni s-a înființat la inițiativa preotului Claudiu Hariuc și a profesoarelor Angela Focșa și Lenuța Rusu.
Formată din 25 de femei și bărbați, corala „Învierea” se întrunește săptămânal la repetiții, fiind un bun ambasador al orașului Fălticeni.
Repertoriul include cântări religioase, culte, patriotice și folclorice. Membrii coralei au fost invitați anul trecut în Italia, la parohiile din Protopopiatul Torino, unde au concertat pentru comunitățile de români.