Accesări: 422

Vești tot mai bune din sectorul sănătății publice. Numărul cazurilor de infecție cu noul coronavirus, din ultimele două luni, este într-o scădere continuă, atât în zona Fălticeni, cât și în restul județului Suceava. Tendința se menține, din fericire, și la începutul verii calendaristice.

Potrivit datelor centralizate de DSP Suceava, la data de 4 iunie erau doar șase cazuri active în zona Fălticeni.

Patru dintre acestea sunt în comunele Baia, Dolhești, Horodniceni și Rădășeni.

În alte 14 comune incidența este zero.

Municipiul Fălticeni se îndreaptă, de asemenea, spre o rată de infectare zero. La nivel local mai sunt doar două cazuri active, rata de incidență fiind de 0.10, cea mai scăzută de la începutul pandemiei.

Coronavirusul bate în retragere, însă autoritățile continuă să pună accent pe campania de imunizare.

La centrul de vaccinare din Fălticeni sunt vaccinate zilnic între 20 și 70 de persoane. Deși sunt active două linii de imunizare, interesul localnicilor și al celor din este tot mai scăzut.

În ultimele șapte zile au fost imunizate 300 de persoane. Media zilnică este de aproximativ 40 de persoane, comparativ cu 70-80 de persoane, media zilnică înregistrată în luna aprilie.

Potrivit datelor furnizate de DSP Suceava, de la începutul pandemiei și până în prezent aproximativ 1.100 de fălticeneni s-au infectat cu noul coronavirus.

4 iunie 2021
LocalitateCazuri activeRata de infecție
Fălticeni20,10
Baia10,00
Bogdănești00,00
Boroaia00,00
Bunești00,00
Cornu Luncii00,00
Dolhasca00,00
Dolhești10,27
Drăgușeni00,00
Fântâna Mare00,00
Forăști00,00
Hârtop00,00
Horodniceni10,56
Liteni00,00
Mălini00,00
Preutești00,00
Rădășeni10,25
Râșca00,00
Slatina00,00
Vadu Moldovei00,00
Vulturești00,00
Zona Fălticeni60,05

ȘTIRI