Situația epidemiologică continuă să se înrăutățească. Municipiul Fălticeni înregistrează zi de zi creșteri ale cazurilor de coronavirus. Rata de infectare a crescut la 7,37 la mia de locuitori.
După atingerea pragului de 7,50 vor fi instituite noi interdicții la nivel local, specifice acestei incidențe și care au fost adoptate, recent, prin Hotărâre de Guvern.
Potrivit datelor furnizate de DSP Suceava, în momentul de față, în municipiul Fălticeni, sunt 240 de cazuri active de coronavirus.
Numărul infecțiilor a crescut exponențial de la începutul lunii septembrie, iar tendința s-a menținut și în aceste zile.
În urmă cu o săptămână erau 204 cazuri active, cu 35 mai puține decât acum. Rata de infectare, la debutul lunii octombrie era de 5,66 la mie.
La nivelul Spitalului Municipal Fălticeni sunt internați 73 pacienți diagnosticați cu noul coronavirus. 14 dintre aceștia au forme ușoare, 50 au forme medii, 7 au forme grave și 2 au forme critice.
Sunt 19 locuri libere în sectorul COVID. La unitatea ATI COVID sunt internați 2 pacienți.
Municipiul Fălticeni este în scenariul roșu din 25 septembrie.
Dată fiind evoluția actuală, restricțiile impuse până astăzi, 7 octombrie, vor fi prelungite pentru încă 14 zile, până pe 21 octombrie.
Data | Cazuri | Incidență |
1 octombrie | 205 | 5,66 |
2 octombrie | 207 | 6,37 |
3 octombrie | 213 | 6,62 |
4 octombrie | 214 | 6,56 |
5 octombrie | 224 | 6,66 |
6 octombrie | 239 | 6,33 |
7 octombrie | 240 | 7,37 |
* Date furnizate de DSP Suceava