Vești tot mai bune legate de situația epidemiologică în zona Fălticeni. Patru localități au intrat în scenariul verde, însă restricțiile impuse se vor menține până la jumătatea lunii decembrie. Comunele Cornu Luncii, Fântâna Mare, Preutești și Vadu Moldovei au intrat în scenariul verde, după cum indică datele statistice publicate de Direcția de Sănătate Publică Suceava la data de 8 decembrie.
Scenariul verde este și cel mai optimist dintre cele trei, pentru că rata de infectare este de până 1 la mia de locuitori în ultimele 14 zile.
Zero cazuri la Bogdănești. Scenariul verde în toate comunele
Potrivit acelorași date oferite de DSP Suceava, în Comuna Bogdănești nu înregistrează niciun caz de infecție cu noul coronavirus, alte șapte unități administrative din județul Suceava fiind în aceeași situație.
Vești îmbucurătoare și pentru fălticeneni. În municipiu, rata de infectare este într-o continuă scădere. Cu toate acestea, Fălticeniul se menține în scenariul galben, cel puțin până pe 16 decembrie.
La începutul săptămânii rata de infectare era de 1,92.
Din cele 21 de localități din zona Făticeni, 20 sunt deja în scenariul verde, ca număr de cazuri în evoluție.
Comunele Cornu Luncii, Fântâna Mare și Vadu Moldovei se află sub restricțiile impuse de CJSU Suceava, până la reducerea ratei de infectare.
Restricțiile sunt valabile până la 16 decembrie 2020, la ora 24:00.
11.700 de suceveni s-au vindecat de coronavirus
Conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 11.755 de persoane declarate vindecate.
În ultimele 24 de ore au fost internate 28 persoane diagnosticate cu noul coronavirus, în același interval de timp fiind externate 33 persoane declarate vindecate.
Din cei 509 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 205 pacienți sunt diagnosticați cu noul coronavirus, 82 pacienți sunt în zona tampon și 222 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).
Dintre cei 205 pacienți diagnosticați cu agentul patogen, 16 prezintă forme ușoare, 105 prezintă forme medii ale bolii, 64 prezintă forme severe, iar 20 prezintă forme grave și sunt internați în secția ATI.
Numărul total al sucevenilor testați până în prezent este de 92.162, în ultimele 24 de ore fiind testate 707 de persoane.
Pe data de 8 decembrie erau în carantină 647 de suceveni, iar 436 erau în izolare la domiciliu. Potrivit DSP Suceava, în județ sunt peste 1.200 de cazuri de coronavirus în evoluție.
DSP Suceava | 8 decembrie 2020 | |
---|---|---|
Localitate | Rată infectare | Scenariu |
Fălticeni | 1,92 | Galben |
Baia | 1,17 | Verde |
Bogdănești | 0,00 | Verde |
Boroaia | 0,21 | Verde |
Bunești | 0,36 | Verde |
Cornu Luncii | 1,32 | Verde |
Dolhasca | 0,95 | Verde |
Dolhești | 0,79 | Verde |
Drăgușeni | 0,39 | Verde |
Fântâna Mare | 1,15 | Verde |
Forăști | 0,66 | Verde |
Hârtop | 0,74 | Verde |
Horodniceni | 0,28 | Verde |
Mălini | 0,38 | Verde |
Liteni | 0,87 | Verde |
Preutești | 1,26 | Verde |
Rădășeni | 0,24 | Verde |
Râșca | 0,19 | Verde |
Slatina | 0,70 | Verde |
Vadu Moldovei | 1,32 | Verde |
Vulturești | 0,55 | Verde |