Vești bune pentru părinți la final de septembrie. Copiii din mediul rural pot fi înscriși la noua creșă „Sfânta Ana”. Până acum acest lucru nu era posibil, deoarece prioritate au avut doar micuții ai căror părinți au domiciliul în municipiul Fălticeni.
Șapte locuri au rămas libere și pot fi ocupate în perioada următoare.
Părinții din zona arondată municipiului Fălticeni pot depune dosarele la sediul noii creșe, strada Nicolae Beldiceanu, situată între cantina Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” și Grădinița cu Program Prelungit „Pinocchio”.
Ultima zi pentru depunerea dosarelor este 2 octombrie.
Pot fi înscriși doar copiii cu vârstă între 2 și 3 ani, pentru că doar la grupa mare mai sunt locuri disponibile.
Creșa va fi deschisă toamna aceasta
Noua creșă din Fălticeni va fi deschisă pe parcursul acestei toamne, odată cu finalizarea concursului de angajare pentru posturile didactice și nedidactice.
Prevăzută inițial pentru 75 de copii, unității i-au fost suplimentate locurile pe fondul cererii ridicate. Autoritățile locale au făcut demersuri pentru alocarea altor 50 de locuri, astfel încât nicio solicitare să nu rămână neonorată.
Spațiile au fost reorganizate astfel încât să răspundă nevoilor și funcționării la capacitate maximă.
Noi achiziții de mobilier au fost făcute, în acest sens, pentru utilarea tuturor grupelor, fondurile fiind alocate de Primăria Municipiului Fălticeni.
Creșa „Sfânta Ana” din Fălticeni ar putea fi deschisă până la 1 noiembrie 2023, data începerii activității urmând să fie anunțată ulterior.
În planul de școlarizare din primul an, unitatea, inclusă la categoria educație timpurie, antepreșcolară, va avea 125 de copii.