Succese pe linie într-o competiție artistică. Peste 70 de copii din Fălticeni și din localitățile arondate municipiului au participat Concursul Internațional de Dans Sportiv „Cupa Iașiului”, de unde s-au întors cu numeroase rezultate frumoase. Elevi din clasele primare și gimnaziale, pregătiți de profesoara și coregraful Angela Dodu, au avut ocazia de a-și demonstra talentul în această competiție de prestigiu.
Formațiile Școlilor „Ion Irimescu” și „Mihail Sadoveanu”, dar și formațiile „Fantezie”, „Sunshine”, „Lollipops”, și „Happy Dance”, din cadrul Școlii de dans Smart Life Dance, toate din Fălticeni, au ajuns pe podiumul acestui eveniment, participanții fiind răsplătiți cu medalii, cupe și diplome.
Competiția, una acerbă, structurată pe categorii de vârstă și nivel de pregătire (clase valorice), s-a adresat atât debutanților cât și dansatorilor de top din țară și străinătate.
Elevii Angelei Dodu s-au remarcat nu doar la nivel artistic, ci și ca prezență scenică, prin costumația „asoratată” cu tema dansului.
Dansatorii din Fălticeni și din zona Fălticeni au prezentat un dans cazac, dansul Scufiței Roșii, dans de societate (Tango și Charlestone), dansul lui Minnie Mouse, dar și dansuri tematice precum dansul însoțitorilor de bord sau dansul domnilor.
Expresivitatea și eleganța mișcărilor au contribuit decisiv la succesul dansatorilor pregătiți de profesoara și coregrafa Angela Dodu, care au primit șapte premii prețioase.
Elevii Formației „Copilărie”, din clasa I SBS – Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”, au câștigat locul întâi, în acest concurs internațional al tinerelor talente, cu dansul „Insoțitorii de bord”.
Alte șase formații au ocupat locul doi. Este vorba despre elevii din Formația „Rainbow” (clasa pregătitoare B – Școala gimnazială „Ion Irimescu”), Formația „Oky Doky” (clasa I SBS – Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”), Formația „Fantezie” (Școala „Smart Life Dance”), Formația „Sunshine” (Școala „Smart Life Dance”), Formația „Lollipops” (Școala „Smart Life Dance”), Formația „Happy Dance” (Școala „Smart Life Dance”).
Concursul Internațional de Dans Sportiv “Cupa Iașului”, ediția a X-a, este un concurs de renume din calendarul Federației Române de Dans Sportiv și face parte din proiectul “Viața în Pași de Dans”, organizat de Clubul Sportiv Reflex și susținut de Primăria Municipiului Iași.