Nici legile nu mai au efect asupra unor șoferi. Condusul sub influența alcoolului este un obicei tot mai frecvent întâlnit în zona Fălticeni, iar practicanții acestuia nu par să conștientizeze pericolul pe care îl consituite atunci când se află pe drumurile publice. Oamenii legii patrulează permanent și fac verificări de rutină, pentru a preveni producerea unor evenimente rutiere.
În urma unui astfel de control l-au depistat pe un conducător auto din Fălticeni, care, deși consumase alcool, nu a ezitat să șofeze după căderea întunericului.
S-a întâmplat duminică, 18 iunie, în jurul orei 22.
Polițiștii din cadrul SPR 12 Preutești l-au oprit pe șofer, în vârstă de 45 de ani, în timp desfășurau activități de control trafic pe raza localității Hârtop.
La momentul prezentării documentelor, halena alcoolică emanată de conducătorul auto i-a obligat pe agenți să-l testeze.
Valoarea indicată de aparat s-a ridicat la 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar polițiștii au urmat procedurile în vigoare.
Ei l-au condus pe șoferul fălticenean la spital.
Aici i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Oamenii legii au întocmit dosar penal privind infracţiunea de „conducere sub influența alcoolului”.