Acțiunile oamenilor legii au sporit în traficul auto. Controalele pentru depistarea șoferilor care conduc sub influența băuturilor alcoolice se încheie se încheie cel mai adesea cu unul sau mia multe dosare penale întocmite. Având în vedere apropierea sezonului rece și agenții secțiilor de poliție rurală din zona Fălticeni sunt prezenți zilnic pe drumurile naționale, județene și locale.
Vineri seara, în jurul orei 18, polițiștii au depistat un alt șofer băut, în urma unui control de rutină.
Patrula din cadrul SPR Vadu Moldovei l-a oprit coducătorul auto pe raza satului Săcuța, din comuna Boroaia.
Bărbatul, domiciliat în Fălticeni, emana halenă alcoolică.
Oamenlii legii l-au testat etilotestul, rezultând valoarea de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conform procedurilor în vigoare, polițiștii l-au condus pe șofer la spital, unde i-au fost prelevate probe biologice de sânge.
Aceștia au întocmit, ulterior, dosar penal pentru sâvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Dosarul va fi soluţionat procedural de către polițiștii din cadrul Postului de Poliție Boroaia.