Continuă vaccinarea anti-Covid în zona Fălticeni. S-a deschis și centrul de vaccinare de la Dolhasca. Peste 900 de persoane programate în această săptămână.Actualitate

Continuă vaccinarea anti-Covid în zona Fălticeni. S-a deschis și centrul de vaccinare de la Dolhasca. Peste 900 de persoane programate în această săptămână.

       Accesări: 1673

În zona Fălticeni functionează, la acastă dată, două centre de vaccinare împotriva Covid-19.

Așa cum v-am informat deja, în municipiul Fălticeni, centrul de vaccinare își desfășoară activitatea, de pe data de 4 ianuarie 2021, în clădirea nouă a Spitalului Municipal Fălticeni.

Pentru vaccinare sunt folosite vaccinurile Pfizer BioNtech și Moderna.  Pfizer se utilizează doar pentru rapelul celor care au făcut și prima inoculare cu Pfizer. În prezent prima inoculare se efectuează cu Moderna, ne-a infomat Gabriela Băncilă, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Suceava.

La centrul de vaccinare Fălticeni, pentru săptămâna 15-21 februarie au fost programate 886 de persoane, dintre care 305 pentru doza I, cu vaccin Moderna, și  581 cu vaccin Pfizer BioNtech.

S-a deschis centrul de vaccinare de la Dolhasca

Al doilea centru de vaccinare este organizat în orașul Dolhasca, în incinta Casei de cultură “Alexandru  Arșinel”.

Acesta face parte din lotul celor cinci centre nou deschise in judetul Suceava de pe data de 15 februarie, centre dedicate inocularii cu vaccin Oxford-AstraZeneca.

La centrul de vaccinare Dolhasca, pentru săptămâna 15-21 februarie au fost programate 93 de persoane, pentru doza I cu Oxford-AstraZeneca.

Cine se poate programa pentru vaccinare în această perioadă?

Deocamdată, cel puțin până la sfârșitul lunii februarie, se pot face programări pe platforma https://vaccinare-covid.gov.ro/ doar pentru persoane cu vârsta cuprinsă între 18-55 ani,  din următoarele categorii :

Cu AstraZeneca se pot vaccina acum angajații din domeniul pompelor funebre, personalul din cadrul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului/serviciul public de asistență socială care își desfășoară activitatea în relație directă cu beneficiarii, asistenții maternali, asistenții personali și asistenții personali profesioniști, precum și personalul din administrația publică locală, lucrătorii din agricultură și din industria alimentară de alimente esențiale (panificație, lactate, carne, fructe și legume).

De asemenea, sunt eligibili sportivii componenți ai loturilor naționale sau ai loturilor olimpice, sportivii calificați individual la jocurile olimpice și staful tehnic care participă la pregătirea acestor sportivi.

Alte categorii cuprinse în etapa a doua: personal-cheie din instituţiile statului, Parlament, Curtea Constituțională, Administrația Prezidenţială, Guvern, Consiliul Economic și Social, Avocatul Poporului, Consiliul Legislativ, Banca Națională a României, ministere şi instituţii subordonate acestora, personalul în activitate din cadrul instituțiilor din sistemul național de apărare națională, ordine publică, securitate națională şi al autorităţii judecătoreşti, executorii judecătorești, interpreții și traducătorii autorizați de Ministerul Justiției, avocații înscriși în tabloul avocaților

În această etapă sunt eligibili și angajații Curții de Conturi a României și ai camerelor de conturi judeţene,  personalul din cadrul aparatului central și local al Consiliului Concurenței, personalul sanitar veterinar care lucrează în cabinete medicale veterinare, casierii și ceilalți lucrători din magazinele de retail alimentar.

Se mai pot vaccina salariații de la uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă; centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric, gaze, combustibili lichizi și solizi, medicamente și materiale sanitare; transport de persoane și mărfuri; noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale; comunicații (serviciul de telecomunicații speciale, radio și televiziune naționale); personalul din unitățile de învățământ și creșe; personalul poștal și din servicii de curierat, cultelor religioase, personalul din mass-media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2 și personalul din domeniul salubrității și deșeurilor.

ȘTIRI