Consiliul Județean Suceava alocă încă 1,5 milioane de lei pentru lucrările actuale la noua Bază Nautică din FălticeniLocal

Consiliul Județean Suceava alocă încă 1,5 milioane de lei pentru lucrările actuale la noua Bază Nautică din Fălticeni

       Accesări: 1464

Investiții pentru performanță de top. Cel mai nou obiectiv al infrastructurii sportive din România este materializat în Fălticeni. Două instituții și-au unit forțele pentru finanțarea Bazei Nautice, un proiect ambițios și unic ce va oferi facilități și aparatură modernă.

Primăria Municipiului Fălticeni și Consiliul Județean Suceava finanțează lucrările la acest obiectiv care se ridică la peste 5 milioane de lei și va fi integrat estetic și funcțional în Complexul de Agrement „Nada Florilor”.

Autoritățile județene au anunțat că alocă încă 1,47 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor aflate în plină desfășurare. Anterior acestei tranșe, instituția amintită direcționa în martie anul trecut suma de 1,5 milioane de lei.

Costurile lucrărilor se ridică la 5,4 milioane de lei.

Primăria Municipiului Fălticeni finanțează proiectul cu 2,5 milioane de lei, obiectivul urmând să fie dat în folosință în anul 2025.

Cele două cluburi de canotaj, CSS Nicu Gane și CSM Suceava, care își antrenează sportivii pe Iazul Șomuz, au scos pe bandă rulantă campioni naționali, europeni, mondiali și olimpici.

Planurile prevăd că baza nautică va fi extinsă față de construcția inițială, suprafața desfășurată urmând să crească cu aproximativ 70%.

Pe lângă amenajarea obiectivului, proiectul prevede și sistematizări ale spațiilor adiacente, astfel încât zona dintre clădire și malul iazului va fi modernizată și va include un spațiu de acces special destinat canotorilor. Amenajările exterioare vor fi realizate și în perspectiva dezvoltării unui alt proiect important, ce vizează introducerea sporturilor nautice pe iazul Șomuz.

Clădirea va integra cu hangare, spații pentru sportivi și antrenori.

Vor fi amenajate vestiare pentru băieți și fete, dușuri și grupuri sanitare. Sportivii vor avea la dispoziție o sală pentru antrenamente la ergometru pe timpul sezonului rece, dar și când vremea este neprielnică.

Clădirea va include două săli aparte, una pentru ședințe tehnice, ce va fi dotată cu aparatură audio-video, destinată analizării curselor din marile competiții, și altă pentru conferințe de presă și întâlniri oficiale.

ȘTIRI