Accesări: 534

Guvernul a aprobat prin Ordonanță de Urgență, la propunerea Ministerului Sănătății, modificări cu privire la rolul și responsabilitatea consiliilor de administraţie ale spitalelor publice.

Cele mai importante modificări se referă la avizarea achizițiilor directe care depășesc suma de 50.000 lei, respectiv dreptul de a propune realizarea unui audit extern asupra tuturor activităților desfășurate în spital.

Conform rapoartelor DNA despre corupția din sănătate, sumele pretinse de managerii care luau mită pentru contracte cu spitalul au reprezentat un procent fix din valoarea facturilor plătite, cuprins în intervalul 5-20%.

„Nu vom mai avea aranjamente pe care le face managerul de spital cu o companie sau alta fără să treacă prin licitaţie și printr-un proces de transparenţă”, a declarat Vlad Voiculescu, ministrul sănătații.

Ministerul Sănătăţii arată că măsurile care au intrat în vigoare răspund nevoii de a eficientiza activitatea spitalelor publice din România, printr-o implicare mai activă a consiliilor de administrație. De asemenea, ele se înscriu în obiectivele Guvernului și Ministerului Sănătății de a crește transparența și de a opri corupția din sistemul sanitar.

ȘTIRI