Creație, mesaj și inspirație. Acestea sunt coordonatele concursului ”Penelul Fermecat”, destinat copiilor din ciclul preșcolar, care atrage, la fiecare ediție, sute de participanți. Faza zonală s-a încheiat odată cu premierea, desfășurată joi, 7 martie, la Fălticeni.
Festivitatea s-a desfășurat într-o atmosferă de bucurie și culoare, micuții fiind nerăbdători să primească premiile cuvenite.
În cadrul acestei etape s-au înscris peste 300 de copii, din grupele mică, mijlocie şi mare, de la grădinițe cu program normal și prelungit din Fălticeni, Grădinița Specială Fălticeni, precum și din localitățile Baia, Mălini, Rădășeni, Bunești, Forăști, Râșca, Bogdănești, Preutești, Băișești, Sasca Mare, Pleșești, Vadu Moldovei, Găinești, Fântâna Mare.
La ediția din acest an, a XIX-a, organizatorii au decis ca prin tema de concursului, intitulată ”Și eu pot fi de ajutor”, să stimuleze înțelegerea semnificației conceptului de ajutor.
Copiii au redat mesaj, prin filtrul lor, cu ajutorul culorilor, plastilinei, dar au folosit și materiale precum mozaicul.
300 de lucrări jurizate
Participanții și îndrumătorii lor s-au străduit să reflecte această idee cât mai bine cu putință, prin propriile creații.
Aceștia au valorificat conținuturile poveștilor și povestirilor tematice, în care personaje și eroi au nevoie de ajutor sau oferă sprijin, în diferite contexte; au implicat copiii în lecturi după imagini care vizau nevoia și acordarea de ajutor; teatre de păpuși, de umbre, de actori.
Îndrumării au pus la dispoziție filme didactice, de resurse electronice existente în bibliotecile virtuale ale grădinițelor, care ilustrează modalități de a oferi ajutor necondiționat atât copiilor, adulților, dar și plantelor sau animalelor.
Misiunea juriului n-a fost deloc ușoară.
Peste 300 de lucrări au fost jurizate la patru secțiuni.
Cele mai multe, peste 230, au fost la categoria desen/pictură – 232 lucrări, modelaj – 40 lucrări, grafică – 24 lucrări și mozaic – 10 lucrări.
Cele mai inspirate creații au fost premiate în cadrul unei festivități desfășurate la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, în prezența directorilor Adriana Samson și Magda Zetu. Primarul Cătălin Coman a fost invitat să ofere premiile și darurile pentru cei mici, autoritățile locale fiind sponsor al concursului.
Din juriu au făcut parte profesoarele Raluca Schipor-Baban (Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava) și Mihaela Matei (artist plastic). Au fost acordate 278 de premii, 15 mențiuni și 13 premii de participare, pe secțiuni și pe grupe de vârstă.
Surprinzător sau nu, cele mai multe premii din concurs, 153, au fost premii întâi, alte 125 fiind premii II și III.
Cei 153 de câștigători ai premiilor întâi vor merge mai departe, în următoare etapă, la faza județeană.
Concursul „Penelul fermecat”, inclus în calendarul acțiunilor ISJ Suceava, se desfășoară la inițiativa inspectorului pentru educație timpurie, profesor Daniela Răileanu.