Concurs de admitere pentru Academia de Poliție în centrul zonal organizat la SMSJ FălticeniActualitate

Concurs de admitere pentru Academia de Poliție în centrul zonal organizat la SMSJ Fălticeni

       Accesări: 5093

O nouă sesiune de admitere pentru Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” se desfășoară și la Centrul Zonal de selecție, constituit la Școala Militară de Subofițeri „Petru Rareș” Fălticeni în perioada 24-29 august 2020.

Pentru acest concurs de admitere, Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” i-au fost alocate un număr de 588 de locuri: 138 pentru Facultatea de Poliție, 25 pentru Facultatea de Poliție de Frontieră, 25 pentru Facultatea de Jandarmi, 350 pentru Facultatea de Științe Juridice și Administrative și 50 pentru Facultatea de Pompieri.

La nivel naţional sunt organizate 7 centre zonale de selecţie.

Centrului Zonal de selecție Fălticeni i-a fost alocat un număr de 416 de candidați, dintre care 172 femei și 244 bărbați, ce provin din județele: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui.

Tematica și bibliografia de concurs, etapele de înscriere a candidaților și planificarea probelor de concurs sunt afișate pe site-ul oficial al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”.

Proba de evaluare a performanței fizice a început luni, 24 august, în sala de sport „Gabriel Udișteanu” din Fălticeni.

ȘTIRI