Comunitatea fălticeneană este alături de Andreea! Peste 40.000 lei au fost donați în cadrul unei campanii caritabileLocal

Comunitatea fălticeneană este alături de Andreea! Peste 40.000 lei au fost donați în cadrul unei campanii caritabile

       Accesări: 2770

Forța binelui adună împreună oameni care cred în puterea compasiunii, înfăptuind lucruri de mare noblețe sufletească. Suferința unei tinere din municipiul Fălticeni i-a determinat pe profesorii Școlii Gimnaziale „Ioan Ciurea” și cei ai Grădiniței cu Program Normal „Voinicelul” să-și unească forțele pentru un scop comun, în cadrul campaniei caritabile „Bucuriile Toamnei”. Activitatea filantropică a fost dedicată în întregime domnișoarei Andreea Anița, care suferă de cancer și are nevoie de un sprijin financiar consistent pentru a-și redobândi cât mai grabnic starea de sănătate.

Anunțul începerii campaniei caritabile a avut efectul unui bulgăre de zăpadă, care se rostogolește și devine tot mai mare.

Profesorii au format prima echipă de voluntari, apoi i-au cooptat și pe părinți, iar numărul celor care s-au mobilizat a fost tot mai mare.

Lor li s-au alăturat și elevii, în cele mai importante zile ale acțiunii umanitare.

Efortul voluntarilor s-a regăsit în ecourile acțiunii filantropice. Campania „Bucuriile toamnei” s-a încheiat, spre mulțumirea tuturor, cu rezultate peste așteptările organizatorilor.

Mobilizare exemplară pentru Andreea

Odată au stabilit planul de bătaie, toată lumea s-a pus pe muncă. Mame și tați au pregătit tot soiul de bunătăți pentru sezonul rece: zacuscă, murături, compoturi, dulcețuri, gogoșari în sos.

Peste 1.200 de borcane au fost strânse în cadrul campaniei, pe care voluntarii le-au vândut, mai apoi, timp de două zile, la standurile celor două unități de învățământ din Fălticeni, desfășurate în cadrul evenimentului „Târgul Mărului”, derulat între 21 și 22 octombrie în centrul orașului.

Vizitatorii au putut cumpăra, de la standul acțiunii caritabile, inclusiv obiecte artizanale confecționate de JesmoArt, dar și săculeți cu mere și pere.

Profesori, părinți și elevi au ajutat la vânzarea produselor, iar donațiile primite pentru fiecare borcan, pregătit ca la mama și tata acasă, au ajuns în cutia care purta chipul Andreei.

Voluntarii au reușit să colecteze peste 40.000 de lei

Numeroși fălticeneni au venit să cumpere de la standurile Școlii Gimnaziale „Ioan Ciurea” și Grădiniței „Voinicelul”, arătând că nu sunt indiferenți la suferința tinerei din Fălticeni, fiecare donație fiind, în egală măsură, un gest de apreciere la adresa muncii voluntarilor.

Rezultatele campaniei caritabile sunt impresionante.

În total s-au colectat 40.549 de lei, din care 22.457 de lei au fost strânși la standul Școlii Gimnaziale „Ioan Ciurea” și 18.092 de lei au provenit de la standul Grădiniței cu Program Normal „Voinicelul”.

„După cum le-am transmis mamei și surorii Andreei, mobilizarea tuturor a fost una pe măsură, comunitatea fălticeneană a înțeles că numai omenia și credința în Dumnezeu ne pot face să depășim cele mai dificile clipe. La finalul celor două zile de campanie caritabilă, am reușit să strângem o sumă semnificativă, este vorba despre 40.549 de lei. Le mulțumim tuturor fălticenenilor pentru generozitate, pentru sprijinul deosebit acordat Andreei! La Fălticeni, colaborarea dintre școală, părinți, biserică, autorități și comunitatea locală chiar dă roade.”, a declarat profesorul Marius Pintiii, directorul Școlii Gimnaziale „Ioan Ciurea”. „Voluntariatul părinților și al cadrelor didactice a fost impresionant. Suntem convinși că elevii noștri au avut multe de învățat în zilele acestea și îi felicităm pentru implicare. De asemenea, le suntem recunoscători celor care ne-au fost alături promovând activitățile acestei campanii caritabile! Nu putem exprima în cuvinte câtă bucurie am simțit în aceste zile în care toată lumea s-a mobilizat pentru Andreea. Îi dorim multă sănătate!”

Un aspect demn de menționat este faptul că peste 9.300 de lei, din cei peste 40.000 de lei, au fost donații ale părinților și ale profesorilor de la cele două instituții de învățământ.

Cu sprijinul comunității fălticenene, Bucuriile toamnei devin, astfel, bucuriile Andreei, care, prin ajutorul celor mulți, se află cu un pas mai aproape de dorința ei cea mai mare, aceea de a se însănătoși.

În campania umanitară s-au implicat 60 de elevi voluntari din clasele V-VIII, care au participat la activitățile de voluntariat, sub îndrumarea unui grup de 18 cadre didactice de la Școala Gimnazială „Ioan Ciurea”, respectiv 15 cadre didactice de la GPN „Voinicelul”.

Faptele bune ajung și la bătrânii singuri

Proiectul filantropic din acest an, derulat în parteneriat cu Primăria Fălticeni, cu Asociația de părinți „Școala Ioan Ciurea”, cu JesmoArt și cu Așezământul „Sf. Andrei”, a fost inițiat pentru strângerea de fonduri pentru Andreea Anița, absolventă a Școlii Gimnaziale „Ioan Ciurea”.

Banii strânși au fost donați în totalitate tinerei din Fălticeni, prin virament, în contul bancar dedicat acestei cauze caritabile.

Coordonatorii campaniei au fost directorii celor două insitituții de învățământ, prof. dr. Pintilii Marius-Claudiu și prof. Zetu-Ungureanu Greta-Magda.

Aceștia au anunțat că peste 350 de conserve la borcan, rămase în urma campaniei, vor fi donate Așezământului „Sf. Andrei” din Fălticeni, unde sunt îngrijiți mai mulți bătrâni.

Campania caritabilă „Bucuriile toamnei” este inclusă în planul anual de acțiune SNAC (Strategia Națională de Acțiune Comunitară) al Școlii Gimnaziale „Ioan Ciurea” Fălticeni și al Grădiniței „Voinicelul” Fălticeni.

Acest proiect de voluntariat are deja două ediții desfășurate.

La ediția de anul trecut, derulată tot cu prilejul Târgului Mărului din Fălticeni, s-au strâns cu sprijinul părinților peste 350 de borcane și s-au colectat 6.500 de lei. Banii au fost utilizați pentru sprijinirea unui grup de 20 de elevi aflați într-o situație vulnerabilă, iar borcanele rămase au fost donate Mănăstirii „Sfântul Gheorghe” Buciumeni.

ȘTIRI