Transport gratuit, dar și ecologic. Aceasta este noua țintă stabilită de Ministerul Educației care coordonează un apel de proiecte în valoare de 250 de milioane de euro (fără TVA) destinat achiziției de microbuze electrice pentru elevi. La nivelul județului Suceava au fost selectate 26 de localități rurale pentru acest program, cinci dintre acestea fiind din zona Fălticeni.
Este vorba despre comunele Râșca, Cornu Luncii, Vadu Moldovei, Forăști și Horodniceni care au semnat un acord de parteneriat cu Consiliul Județean Suceava pentru implementarea proiectului.
Microbuzele electrice pentru elevi vor fi cumpărate cu fonduri prin programul PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență), iar primele demersuri au fost deja făcute prin inițierea unor proiecte de hotărâri la nivelul fiecărei comune.
Consiliul Județean Suceava va elabora cererea de finanțare și documentele suport aferente proiectului, va semna contractul de finanțare și va asigura managementul general al proiectului.
Instituția amintită va derula achiziția microbuzelor electrice și va transfera dreptul de proprietate asupra bunurilor achiziționate către parteneri.
Autoritățile locae ale Comunelor Râșca, Cornu Luncii, Vadu Moldovei, Forăști și Horodniceni au obligația ca până la 31 decembrie 2024 să instaleze, într-un loc public, stația de încărcare pentru microbuzul electric și să asigure resursa umană (șofer).
Obiectivul urmărit în cadrul acestui apel vizează îmbunătățirea condițiilor de transport pentru elevi, cu precădere pentru elevii din zonele izolate, cu populație scăzută, prin furnizarea de microbuze școlare electrice, prietenoase cu mediul și cu un consum energetic redus.
Această măsură urmărește facilitarea accesului copiilor la educație, prin protejarea mediului înconjurător, contribuind în același timp și la obiectivul Uniunii Europene de a reduce emisiile nete de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030.