Încă un pas pentru un demararea unui proiect major. Comunele Forăști, Rădășeni și Cornu Luncii au primit certificatele de urbanism pentru înființarea rețelei de gaz natural. Documentele au fost semnate de Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Judeţean Suceava, care i-a îndemnat pe primari să depună proiectele cât mai curând.
În comuna Forăști vor beneficia de gaze naturale locuitorii din satele Forăști, Antoceni, Oniceni, Roșiori, Ruși, Uidești, Țolești, Manolea și Boura.
Președintele CJ Suceava apreciază că numărul beneficiarilor care vor avea acces la gaz metan se va dubla în viitorul apropiat.
„Sunt fonduri pentru introducerea de gaze naturale în localitățile care astăzi sunt încălzite pe combustibil solid. Va fi o bătălie mare pe finanțare, drept care continuă îndemnul meu și către ceilalți primari să depună cât mai curând proiectele pentru extinderea rețelei de gaze naturale în localitățile lor.”, a declarat Gheorghe Flutur. „În județul Suceava sunt multe localități care așteaptă gaz metan, mai ales acolo unde distanța până la magistrală nu este foarte mare. Estimăm că în perioada următoare se va dubla numărului de persoane din județul Suceava care să fie racordate la rețelele de gaze natural”.
Comunele Rădășeni și Cornu Luncii au semnat recent un acord de parteneriat în vederea elaborării și implementării proiectului pentru infrastructura de gaz natural. Acordul a trecut de votul aleșilor locali și a devenit proiect de hotărâre.
Un parteneriat similar au semnat și primarii din Boroaia, Fântâna Mare și Bogdănești.
În ultima perioadă autoritățile județene au emis documente pentru studiu de fezabilitate și pentru autorizarea lucrărilor de construcții pentru înființate rețele de gaz metan și pentru comunele Adâncata, Hănțești, Valea Moldovei, Zamostea, Zvoriștea și Bălcăuți