Accesări: 1697

Comunele Fântâna Mare și Vulturești au intrat în scenariul galben. DSP anunță numărul cazurilor active de coronavirus în Fălticeni

Noi restricții impuse în zona Fălticeni, pe fondul situației epidemiologice. Comuna Vulturești intră pentru prima dată în scenariul galben, după ce rata de infecție a depășit 1,5 la mia de locuituri. În aceeași zonă intră, din nou, Comuna Fântâna Mare.

CJSU Suceava a impus măsurile specifice scenariului galben, intrate în vigoare de luni, 25 ianuarie, de la ora 0:00.

În cele două unități administrative rata de infecție este de 1,93 în Comuna Vulturești și de 2,69 în Comuna Fântâna Mare.

Restricțiile aplicate sunt în vigoare până pe 7 februarie, ora 24:00.

La sfârșitul săptămânii trecute, altă unitate administrativă din mediul rural, Comuna Bogdănești, aflată sub măsura restricțiilor, se afla tot în scenariul roșu. Aici incidența cazurilor active era de 3,15 la mia de locuitori.

Măsurile din scenariul galben

Setul de măsuri adoptate prevăd că organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se desfăşoară fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6:00 – 23:00, cu respectarea obligaţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri.

Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, se desfăşoară fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6:00-23:00.

În această perioadă nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în intervalul orar 6:00 – 23:00.

82 de cazuri active în Fălticeni

Și municipiul Fălticeni se menține în scenariul galben. Rata de infecție este de 2,63 la mia de locuitori.

Potrivit ultimei raportări făcute de DSP Suceava, la nivel local sunt 82 de cazuri active de coronavirus.

În ultimele șapte zile numărul acestora în Fălticeni nu a scăzut sub 70.

Rata de infecție în Fălticeni

Data raportării DSPRată infectare coronavirus
17 ianuarie2,24
18 ianuarie2,24
19 ianuarie2,53
20 ianuarie2,50
21 ianuarie2,72
22 ianuarie2,56
23 ianuarie2,56
24 ianuarie2,63

ȘTIRI