Au așteptat asfaltul ca pâinea caldă. Două sate din Comuna Vulturești au intrat în rând cu lumea, cel puțin la partea de infrastructura rutieră. Drumul Comunal 1, care leagă localitățile Pleșești, Hreațca și Uncești, este modernizat cu două straturi de asfalt.
Autoritățile locale au strâns bani la bugetul local pentru a putea începe lucrările de asfaltare, după ce proiectul nu a primit girul ministerului pentru finanțare.
Debutul acestor lucrări este considerat de administratorul public Cornel Salamaha drept un moment istoric, mai ales că în cei 30 de ani de la Revoluție nu s-au realizat niciun obiectiv important pentru infrastructura rutieră din localitate.
Comuna Vulturești era până acum câteva zile singura localitate din județul Suceava cu drumuri comunale doar din pietriș.
Constructorul care a câștigat licitația pentru acest drum comunal este același antreprenor, din județul Botoșani, care se ocupă și de modernizarea DJ 208 C, între Hârtop și Liteni.
„Un obiectiv în curs de finalizare este asfaltarea drumului Pleșești-Hreațca-Uncești. Este o investiție importantă pentru locuitori din Comuna Vulturești.”, ne-a declarat Cornel Salamaha. „A fost o bucurie enormă, nu doar a mea, ci și a tuturor celorlalți care locuiesc în alte sate din localitatea noastră. De 30 de ani, comuna Vulturești nu a beneficiat de 1 metru de drum asfaltat sau betonat. Este pentru prima dată când se realizează o astfel de investiție pe drumuri comunale.”
Proiectul a fost depus pentru finanțare prin PNDL, însă nu a mai primit finanțare.
Administratorul public Cornel Salamaha a precizat că proiectul a fost repartizat pentru etapa a treia, în selecția pentru obținerea fondurilor necesare. Deși a fost declarat proiect eligibil, proiectul nu s-a mai materializat după căderea Guvernului condus de Viorica Dăncilă.
Proiectarea și studiul tehnic au început în 2017, iar anul acesta s-au încheiat și procedurile de licitație. Lucrările de asfaltare au început joi, 17 septembrie.
Drumul va fi asfaltat pe o lungime de 4 kilometri, atât cât este Drumul Comunal 1, până la limita cu satul Uncești.
Investiția este suportată din bugetul local și se ridică la aproximativ 5 milioane de lei. În proiect sunt incluse realizarea de poduri, podețe, șanțuri, marcaje și amplasarea de indicatoare rutiere.