Comuna Cornu Luncii are un dispensar nou și cu dotări moderne. Investiția se ridică la 1,4 milioane de leiRural

Comuna Cornu Luncii are un dispensar nou și cu dotări moderne. Investiția se ridică la 1,4 milioane de lei

       Accesări: 1780

Satul românesc se dezvoltă cu pas cu pas. Primăria Comunei Cornu Luncii adaugă pe lista obiectivelor finalizate un dispensar ultramodern. Recepția obiectivului a fost încheiată, iar autoritățile locale urmează să-l dea în folosință.

Noul dispensar este amplasat în comuna Băișești și va deservi și locuitorii din Brăiești, un alt sat din componența comunei.

Valoarea contractului a fost de aproximativ 1,4 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

Edilul Gheorghe Fron s-a declarat mulțumit de calitatea lucrărilor și i-a felicitat pe toți cei implicați în dezvoltarea proiectului.

„Avem un dispensar uman la standarde europene. Este o realizare de care atât noi, cât și localnicii ne bucurăm că s-a materializat.”, a spus primarul comunei Cornu Luncii. „Clădirea este modernă, cu elemente tradițional bucovinene care dau un aspect plăcut exteriorului. Spațiile interioare sunt bine compartimentate și iluminate natural. Felicitări proiectanților, constructorilor și tuturor celor care și-au adus contribuția la realizarea acestui frumos dispensar, atât de necesar comunității noastre și a consătenilor din Băișești și Brăiești”.

Noul dispensar medical este construit pe amplasamentului vechiului dispensar, care se afla într-o stare într-o stare avansată de degradare.

Clădirea dispune de spații generoase și toate dotările necesare.

Noul dispensar uman beneficiază de apă curentă, canalizare și încălzire centrală. Cabinetele sunt mobilate și dispune de aparatură medicală modernă.

Gheorghe Fron conchide că investiția este importantă și necesară deoarece Băișești este cel mai mare sat din comună, iar nevoia unui act medical de calitate se impune și celor 1.700 de locuitori ai satului.

Edilul mai spune că pentru actuala sesiune de finanțare, Primăria Comunei Cornu Luncii are pregătite nouă proiecte prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

ȘTIRI