Satul românesc se modernizează și se dezvoltă prin investiții. Primăria comunei Baia s-a dovedit activă pe linia atragerii de fonduri pentru finanțarea proiectelor de anvergură menite să ridice standardul de viață actual. Un astfel de exemplu este proiectul destinat înființării rețelei de gaz metan.
Documentația a fost depusă mai întâi la FDI (Fondul de Dezvoltare și Investiții), iar apoi, în ianuarie 2020, pe Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) în vederea obținerii finanțării.
Așteptările au fost mari, însă lucrurile s-au complicat. FDI s-a desființat, iar un răspuns favorabil de la structura ce gestionează POIM întârzie să apară.
Pentru că timpul se scurge în defavoarea comunității locale, iar proiectul trebuie să avanseze în următoarea etapă, Primăria Comunei Baia și-a îndreptat atenția spre o firmă de consultanță.
Împreună cu aceasta, primarul Maria Tomescu a decis concesionarea serviciul de utilitate publică de distribuție gaze naturale. A treia alternativă de implementare a
Intenția autorităților locale a fost publicată într-un anunț pentru licitație deschisă a fost publicat pe 10 martie în Monitorul Oficial. Aleșii Consiliului Local Baia au aprobat la sfârșitul anului trecut un proiect de hotărâre în acest sens care dă undă verde concesionării.
„Chiar dacă trecem printr-o perioadă delicată, ținând cont de contextul epidemiologic actual, proiectele noastre trebuie să meargă mai departe. Unul dintre cele mai importante proiecte ale noastre, cu beneficii deosebite pentru comunitatea din Baia și Bogata, este cel privind înființarea rețelei de gaz metan.”, ne-a declarat primarul Maria Tomescu. „Am depus proiectul și pe FDI, care s-a desființat, și apoi pe POIM. Nu putem lăsa lucrurile la mâna timpului, astfel că am decis să apelăm la o firmă de consultanță și să concesionăm serviciul de distribuție gaze pentru Comuna Baia. Am lansat o licitație publică deschisă și sperăm să venim cu vești bune la sfârșitul acestei luni.”
Două firme sunt interesate să investească
Edilul comunei Baia spune că apelează la această a treia alternativă pentru a urgenta înființarea sistemului de distribuție gaze naturale.
Până acum, la licitația deschisă, s-au înscris doi ofertanți care s-au arătat interesați să investească și să preia concesiunea care se întinde pe 49 de ani.
Data limită pentru depunerea documentației este 29 aprilie 2020.
Ambii investitori au cerut clarificări privind proiectul amintit, ale cărui documente includ, printre altele, un studiu de fezabilitate și caietul de sarcini.
Investiția se ridică la peste 10 milioane de lei
Înființarea rețelei de distribuție a gazelor naturale presupune alocarea unui capital important. Sistemul se va întinde pe 20 de kilometri lungime și va ajunge la gospodăriile amplasate pe drumurile principale din Baia și Bogata.
La rețea vor fi cuplate instituțiile din comună, școli, grădinițe, primărie, căminul cultural, cabinetele medicale, viitorul dispensar uman, dar și sediile agenților economici.
Investițiile totale estimate în proiect se ridică la peste 10 milioane de lei.
În a doua etapă, rețeaua de gaz va fi extinsă cu alți aproximativ 25 de kilometri, astfel încât restul populației din Baia și Bogata să beneficieze de această utilitate.
Maria Tomescu speră să obțină finanțarea necesară etapei a doua, cu bani europeni de la POIM (Programul Operațional Infrastructură Mare).
Ce prevede concesionarea rețelei de gaz
Serviciul de utilitate publică de distribuție gaze naturale în baza HG 209/2019 în Comuna Baia, Județul Suceava cu sate aparținătoare: Baia, Bogata, inclusiv construcția, exploatarea, dezvoltarea și reabilitarea sistemelor de distribuție a gazelor naturale și utilizarea acestora conform prevederilor caietului de sarcini.
Concesionarul realizează lucrările de investiţii în conformitate cu prevederile caietului de sarcini, cu respectarea graficului lucrărilor de investiţii prevăzut în anexa nr. 1.
Acesta este responsabil de realizarea serviciului de utilitate publică de distribuţie a gazelor naturale, în conformitate cu contractul şi cu legislaţia în vigoare și va presta serviciul de utilitate publică de distribuţie a gazelor naturale pe propriul risc şi va răspunde pentru lucrările efectuate, bunurile în folosinţă, precum şi pentru prestarea serviciului.
Redevenţa stabilită în condiţiile ofertei financiare va avea o cotă parte din tariful de distribuţie aplicat la totalul cantităţii de gaze naturale distribuite.
Plata redevenţei se va efectua trimestrial, cel târziu până la data de 30 a primei luni a trimestrului următor. Redevenţa se va calcula în baza cantităților de gaze naturale distribuite în trimestrul precedent.
Tarifele practicate de concesionar
Pe întreaga durată a derulării contractului, concesionarul se obligă să respecte tarifele de distribuție reglementate în contractele de distribuție a gazelor naturale. Tarifele pot fi modificate pe durata de valabilitate a contractului, conform reglementărilor în vigoare.
Până la data la care concesionarul/afiliatul, după caz, asigură furnizarea gazelor naturale la preţ reglementat şi în baza contractelor-cadru conform prevederilor legale în vigoare, acesta se obligă să respecte, în contractele de furnizare, preţurile finale reglementate şi metodologiile de reglementare a acestora, aprobate de către ANRE.
Obligații pe partea de investiţii
Concesionarul dezvoltă şi reabilitează sistemul de distribuţie a gazelor naturale în perimetrul concesiunii, în conformitate cu prevederile contractuale şi cu reglementările ANRE în materie.
Investiţiile care urmează să fie realizate de concesionar, în primele luni de derulare a prezentului contract, vor fi făcute conform graficului lucrărilor de investiţii.