În urma fenomenelor meteorologice din ultimele 48 de ore, prefectul Alexandru Moldovan a convocat astăzi, la ora 14.30, Comitetul pentru Situații de Urgență la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Bucovina” Suceava.
Vor fi analizate acțiunile de intervenție pentru asigurarea în condiții optime a circulației pe drumurile publice.
În acest sens, Instituția Prefectului a solicitat informări și comunicări în timp util din partea autorităților implicate în gestionarea acestor situații.
Viscolul puternic din seara zilei de sâmbătă, 28 decembrie, a creat dificultăți în activitatea de intervenție.
În aceste condiții, s-a solicitat administratorilor de drum să asigure permanent prezența utilajelor, în special pe sectoarele de drum în care au fost semnalate probleme în anii anteriori.
În această dimineață, circulația pe drumurile naționale din județul Suceava se desfășoara în condiții de iarnă, fiind semnalate probleme pe sectoare de drum expuse, unde viscolul puternic face dificilă intervenția utilajelor de deszăpezire.
De la emiterea avertizării meteo, echipajele de poliție și cele ale pompierilor militari monitorizează zonele critice din județ și comunică permanent cu autoritățile responsabile cu acțiunile de deszăpezire.
Prefectul de Suceava a solicitat tuturor celor implicați în acțiunile de deszăpezire și asigurare a condițiilor normale de trafic să fie permanent prezenți cu utilaje în toate zonele și să comunice imediat toate incidentele sau evenimentele care pot avea impact asupra vieții și sănătății oamenilor și integrității bunurilor.