Colegiul „Vasile Lovinescu” va împlini 100 de ani de existență. Patru zile sunt dedicate acestui eveniment jubiliarEveniment

Colegiul „Vasile Lovinescu” va împlini 100 de ani de existență. Patru zile sunt dedicate acestui eveniment jubiliar

       Accesări: 1135

Moment jubiliar în învățământul fălticenean. Colegiul „Vasile Lovinescu” va împlini peste câteva zile 100 de ani de existență. Profesorii vor marca centenarul instituției printr-un amplu program menit să pună în lumină primul secol de activitate prolifică.

Evenimentul se va desfășura timp de patru zile, în perioada 27 – 30 mai, iar organizatorii spun că alături de invitați vor „călători împreună în timp, vom sărbători performanța și valorile pe care școala le-a oferit comunității”.

Conducerea colegiului din Fălticeni promite că acest jubileu va fi un exercițiu de împărtășire a emoțiilor și amintirilor pe care timpul a știut să le păstreze frumos.

Programul va debuta luni, 27 mai, cu festivitatea de deschidere, organizată la Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic”

În aceeași zi are loc și expoziția fotografică „Școala de ieri în imagini”, organizată pe holul unității.

Marți va avea loc „Târgul firmelor de exercițiu”, un concurs de tradiție, de talie regională, pentru Colegiului „Vasile Lovinescu”, apoi un dialog „Despre starea de bine”, susținut de lectorul universitar doctor Sînziana Duca (USV Suceava), urmat de un spectacol de teatru al trupei Fabulinus de la aceeași universitate.

Pentru ziua de miercuri este anunțată cronica unor discuții ale catedrei de agricultură, cu foste cadre didactice și absolvenți de profil, de agricultura de ieri și de azi.

În aceeași zi va fi dezvelită placa omagială, dedicată unui centenar de excelență în educație, apoi va fi oficiată slujba de pomenire în memoria profesorilor trecuți în eternitate.

Alte două întâlniri sunt programate miercuri, activitatea denumită „Valori în familie, în școală și în comunitate”, susținută profesori consilieri școlari și un atelier pentru gestionarea emoțiilor, desfășurat în compania unui psiholog.

Programul evenimentului dedicat primului centenar va continua joi cu „Ziua Absolventului”, festivitate dedicată promoției 2024, după care elevii și profesorii sunt invitați la lansarea cărții „Ciprian Porumbescu. În marginea imperiului.”.

Manifestările dedicate acestui eveniment vor fi încheiate cu un moment muzical susținut de Royal Cvartet.

Centenarul Colegiului „Vasile Lovinescu” este organizat în parteneriat cu Primăria Fălticeni și Inspectoratul Școlar Județean Suceava.

ȘTIRI