Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” obține al șaselea titlu de Școală Europeană și cel mai mare punctaj la nivel naționalEducație

Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” obține al șaselea titlu de Școală Europeană și cel mai mare punctaj la nivel național

       Accesări: 1934

Un record de excelență pentru învățământul local. Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” se remarcă printr-o reușită de excepție la nivel educațional. Unitatea de învățământ obține pentru cea de-a șasea oară prestigiosul titlul de Școală Europeană.

Titlu revine colegiului fălticenean în urma concursului organizat de Ministerul Educației, pentru acordarea acestui onorant certificat.

Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” ocupă primul loc la nivel național, cu un rezultat remarcabil, acumulând 198 de puncte, cel mai mare punctaj din competiție, din 200 posibile.

Premiul reprezintă recunoașterea eforturilor susținute de elevi, profesori și întregul personal didactic de a promova excelența academică și valorile europene în cadrul instituției.

Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” s-a evidențiat de fiecare dată prin implementarea unor proiecte educaționale inovatoare, parteneriate internaționale de succes și implicare activă în diverse programe și schimburi culturale.

Cu o experiență de aproape 25 de ani în derularea de proiecte europene, Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” este prima instituție de învățământ din județul Suceava care a obținut titlul de Școală Europeană, în anul 2007 și mai apoi reconfirmarea titulaturii în anii 2010, 2013, 2016 și 2019.

Colegiul fălticenean este una dintre cele patru unități de învățământ preunversitar din județ care deține acreditari, conferite de ANPCDEFP, atât în domeniul educație școlară cât și pentru domeniul VET, proiecte de anvergură, derulate în parteneriat sau coordonate de universități din UE sau alte instituții de învățământ.

Peste 100 de școli și colegii din toată țara au fost evaluate în cadrul acestui concurs organizat de Ministerul Educației.

În același clasament, figurează alte două instituții de învățământ fălticenene, Colegiul „Vasile Lovinescu” ocupă locul 19 (181 puncte), iar Colegiul Național „Nicu Gane” ocupă locul 66 (161 puncte).

Certificarea instituțiilor de învățământ cu titlul „Școală Europeană” conferă recunoaștere și prestigiu în cadrul comunităților educaționale, iar eforturile pe care aceste școli le fac pentru menținerea titlului obținut determină un interes tot mai crescut pentru dezvoltarea de noi și noi proiecte, ceea ce conduce la o îmbunătățire a managementului școlar și la dezvoltarea unei culturi organizaționale solide.

Competiția pentru obținerea certificatului menționat este recunoscută de instituțiile europene ca un bun exemplu pentru susținerea, promovarea și valorizarea parteneriatelor școlare dezvoltate în cadrul programelor europene din domeniul educației și formării profesionale.

Conducerea Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” și-a exprimat bucuria și onoarea de a fi primul loc al clasamentului național al instituțiilor de învățământ din România” care au fost certificate ca „Școală Europeană”, arătând că rezultatul reprezintă recunoașterea meritelor profesorilor.

„Suntem extrem de onorați să primim din nou acest titlu.

Este o dovadă clară a muncii noastre constante și a angajamentului nostru de a oferi o educație de calitate, aliniată la standardele europene. Acest rezultat extraordinar ne motivează să continuăm să ne dezvoltăm și să fim un exemplu pentru alte instituții de învățământ” afirmă managerii colegiului.

Cu un scor impresionant de 198 de puncte, Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” a demonstrat că excelența și dedicarea nu sunt doar simple cuvinte, ci principii care ghidează fiecare acțiune și inițiativă a instituției.

Proiectele europene derulate de colegiu au avut un impact semnificativ asupra dezvoltării competențelor elevilor și profesorilor, contribuind la îmbunătățirea climatului educațional și la promovarea diversității culturale.

Acest premiu reprezintă nu doar o recunoaștere a meritelor profesorilor colegiului, ci și o inspirație pentru viitor, consolidând poziția Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” ca un lider în educația europeană.

În fața noilor provocări și oportunități, colegiul rămâne dedicat excelenței și inovării, continuând să formeze generații de tineri pregătiți pentru o societate globalizată.

Clasamentul poate fi urmărit aici https://www.edu.ro/scoala-europeana.

ȘTIRI