Colegiul Național „Nicu Gane” continuă tradiția performanțelor. 12 elevi vor participa la olimpiadele naționaleEducație

Colegiul Național „Nicu Gane” continuă tradiția performanțelor. 12 elevi vor participa la olimpiadele naționale

       Accesări: 2547

Așteptări confirmate pentru cele mai importante competiții școlare. Colegiul Național „Nicu Gane” continuă tradiția ultimelor două decenii, în care prezențele la olimpiadele naționale au fost neîntrerupte. Anul acesta vor fi 12 elevi care participă la șase discipline.

Geografia este, ca deobicei, cea mai bine reprezentată.

Andreea Pinticaru (12 E), pregătită de profesorul doctor Marcel Porof, și Alexandru Livadaru (8A), îndrumat de profesoara Mioara Vasiliu, vor participa la etapa pe țară.

Andreea are la activ alte două calificări, în trecut, la aceeași olimpiadă, unde a obținut rezultate deosebite.

Tot la geografie, dar la Concursul Național Terra, supranumit și Olimpiada Mică de Geografie, rezervată doar elevilor din ciclul gimnazial, clasele V- VII, s-au calificat Eusebiu Nechifor, Alexandru Sasu și Eric Trifan, elevi în clasa 7 A.

Eusebiu și Eric reușeau într-o ediție anterioară să obțină un rezultat extraordinar, 100 de puncte la faza națională.

La Olimpiada de Științe Socio-Umane s-au calificat elevele Andreea Mircea (11 G), îndrumată de profesorul Ioan Caulea, și Ecaterina Avraam (12 G), îndrumată de profesoara Cristina Nechifor, ambele eleve fiind la prima prezență la etapa națională.

Andreea și Ecaterina vor concura la disciplina psihologie.

Și anul acesta colegiul fălticenean va avea un reprezentant la Olimpiada Națională de Limba Rusă (modernă). Alexandrina Grubi (10 C), elevă originară din Republica Moldova, îndrumată de profesoara Valentina Nazarov, va participa pentru a doua oară la etapa pe țară.

Alexia Nastase (10 A) reeditează succesul participării la Olimpiada Națională de Fizică, eleva fiind îndrumată de profesorul Marcel Ciuruș.

Doi frați gemeni vor participa la Olimpiada Națională de Informatică.

Elevii Răzvan și Robert Gavrilescu (8A), îndrumați de profesorul Florin Ilincăi, continuă și ei șirul calificărilor la etapa pe țară.

Și la Olimpiada Națională de Istorie există, în ultimii ani, continuitate în ceea ce privește prezența elevilor Colegiului Național „Nicu Gane”.

La ediția din acest an Matei Vasiliu (12 G), pregătit de profesorul Anișor Vasiliu, este cel care va reprezenta unitatea de învățământ fălticeneană la cea mai dificilă fază din concurs.

Olimpiadele Naționale se vor desfășura pe parcursul lunii aprilie.

„Așa cum era de așteptat, profesorii și elevii colegiului nostru au confirmat și în acest an calitatea actului educațional produs la „Nicu Gane”.

Experiența, tenacitatea și perseverența și-au spus cuvântul atunci când am adunat rezultatele la faza județeană a olimpiadelor școlare, 12 elevi reușind să se califice în etapa finală a acestor competiții.

De la ei așteptăm rezultate remarcabile sau cel puțin o prestație onorabilă asa cum an de an olimpicii noștri ne-au oferit.”, ne-a declarat directorul Codrin Bența.

„Totodată, ținem să apreciem și numeroasele premii II sau III și acele multe mențiuni care ne-au parvenit de la elevii noștri, de la etapele de calificare la națională sau simpla lor participare la olimpiade.

Este o experiență utilă, cu urmări pozitive în formarea tinerilor.

Mult succes celor care ne reprezintă, în vacanța care urmează, la fazele naționalele olimpiadelor școlare!”

ȘTIRI