Accesări: 374

Educația este într-o continuă dezvoltare. Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, instituție cu statut de Școală Europeană, este preocupat de modernizarea actului de predare prin includerea unor elemente de noutate cu grad ridicat de atractivitate pentru elevi. Un astfel de program, care înglobează toate aceste aspecte, este desfășurat în prezent.

Colegiul fălticenean este, în altă ordine de idei, partener într-un nou proiect intitulat „Gamification of Digital Learning”, finanțat de Comisia Europeană prin Programul Erasmus+ (nr.21PCE0009 / 2021-1-BE01-KA220-SCH-000027778, acțiunea KA 220, Parteneriat de cooperare în învățământul școlar).

Proiectul amintit se desfășoară pe o perioadă de doi ani, între 1 ianuarie 2022 și 30 decembrie 2023, iar scopul său este de a dezvolta și promova competențele profesorilor de liceu și educatorilor pentru utilizarea jocurilor online în predare și învățare digitală captivantă, incluzivă și de înaltă calitate.

Lista partenerilor mai include un liceu privat din Cipru, un liceu vocațional din Polonia, un agent economic din Italia și compania privată belgiană LogoPsyCom, specializată în proiecte de dezvoltare a competențelor, formare profesională, revalidare și incluziune a tinerilor cu dificultăți de învățare.

Profesoara Magda Grigoraș, responsabil de proiect, afirmă că prin intermediul unei metodologii speficifice, a unui ghid, completat de un schimb de bune practici, profesorii vor primi sprijin în utilizarea jocurilor pe internet.

Merită menționat și faptul că numeroși elevi au posibilitatea să participe, să-și îmbunătățească abilitățile și să se bucure de procesul de învățare.

În ceea ce privește obiectivele proiectului european „Gamification of Digital Learning” sunt creșterea abilităților digitale ale profesorilor și a conștientizării resurselor digitale pentru jocuri pe internet (instrumente, aplicații și platforme), respectiv asigurarea unei educații de înaltă calitate și incluzivă pentru elevi, prin învățare sincronă sau asincronă.

Profesorii participanți vor beneficia de resurse pentru implementarea educației incluzive prin învățare digitală, portofoliul având în componență elemente precum un compendiu de metode utilizând jocurile în învățarea digitală, o culegere de instrumente tehnice, un mod eLearning, planuri de lecții utilizând jocurile în învățare, un ghid metodologic și fișe de instrumente explicative.

Materialele produse in cadrul proiectului vor fi testate de un grup format din cel puțin 250 de elevi, dintre care 40 cu dificultăți de învățare, tulburări DYS sau nevoi speciale.

Un alt beneficiu concret va fi și faptul că cel puțin 50 de profesori vor testa materialul în sălile lor de clasă, iar experții educaționali și specialiștii le vor revizui și oferi feedback constructiv la toate rezultatele obținute ale proiectului.

Autorii proiectului și-au propus să genereze calitate în derularea activităților didactice, cât și un nivel sporit de competențe ale profesorilor și elevilor în utilizarea unor instrumentele digitale.

Un alt factor pozitiv este faptul că acest nou parteneriat educațional va contribui substanțial la dezvoltarea dimensiunii europene a educației.

ȘTIRI