Cod Portocaliu de viscol în județul SuceavaActualitate

Cod Portocaliu de viscol în județul Suceava

       Accesări: 3857

Fenomenele de iarnă se întorc. Meteorologii au emis un cod portocaliu de viscol, pentru următoarele 26 de ore, ce vizează șapte județe. Acesta va intra în vigoare de luni, la ora 18.00, şi până marţi la ora 20.00.

Este vizată zona înaltă de munte a județelor Suceava, Neamț, Cluj, Bihor, Maramureș, Bistrița-Năsăud și Mureș.

Vântul va sufla cu putere, rafalele ajungând la 90…120 km/h, va ninge viscolit, iar vizibilitatea va fi redusă sub 50 de metri.

Temporar va ninge în masivele montane din nordul țării, iar în restul zonei de munte, în Maramureș și în nord – estul Transilvaniei, la început vor fi precipitații mixte, favorizând formarea de polei, apoi vor predomina ninsorile.

Cantitățile de precipitații vor fi mai însemnate în nordul Carpaților Orientali, Carpații Occidentali, și în vestul Carpaților Meridionali, unde vor depăși local 15 l/mp și izolat 20…25 l/mp.

La atitudini în general de peste 1500 m se va depune strat consistent de zăpadă.

ȘTIRI