Accesări: 1905

Prima atenționare meteo din această iarnă. Județul Suceava va fi sub Cod galben de ninsori timp de 36 de ore. Acesta va intra în vigoare marţi dimineaţa şi va fi valabil până până miercuri seara.

Sunt anunțate ninsori însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului.

Conform Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul menționat, în nordul Moldovei se va depune strat de zăpadă pe alocuri consistent, îndeosebi în zona montană și submontană.

Meteorologii mai spun că în zona montană înaltă, iar pe arii restrînse și în Moldova, vor fi intensificări ale vântului, cu viteze de 45-55 de km/h, care vor viscoli ninsoarea.

Codul galben vizează alte 20 de județe din Moldova, Banat, Muntenia, Oltenia și Transilvania.

Judeţele aflate sub Cod galben sunt Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Covasna, Harghita, Braşov şi Sibiu, iar parţial: Alba, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Mureş, Prahova, Vâlcea şi Vrancea.

Avertizarea meteo este valabilă până miercuri seara la ora 18.

ȘTIRI