Surse noi de venit la bugetul local. Autoritățile fălticenene au achiziționat cinci parcometre și le-au pus în funcțiune de câteva zile pe strada Nicolae Beldiceanu. Măsura are ca scop și reglementarea unei probleme mai vechi, cu care administrația municipală s-a confruntat în această zonă.
Șoferii, în special cei din mediul rural, obișnuiesc să-și lase mașinile aici și să plece câteva zile, chiar săptămâni în străinătate.
Au fost cazuri de intervenție la rețeaua de apă sau urgențe medicale care necesitau mutarea mașinilor, însă proprietarii nu erau de găsit.
Pe altă parte, autoritățile locale vor ca locurile de parcare să își păstreze destinația, ca spații destinate șoferilor aflați în tranzit.
„Este o necesitate, datorită faptului că, din păcate, sunt multe mașini abandonate în această zonă și ne confruntăm cu această problemă de ceva vreme.
Multe dintre aceste mașini sunt din mediul rural. Am constat cu surprindere că proprietarii le lăsau aici, pe strada Nicolae Bălcescu, apoi plecau în străinătate.”, explică edilul Cătălin Coman.
„Am avut probleme când au fost intervenții ale Pompierilor și Ambulanței sau când erau de realizat lucrări în zona, la utilități, când erau intervenții, iar proprietarul mașinii era imposibil de găsit.
Din păcate, mulți s-au învățat să lase mașinile aici, iar proprietarii pleacă pentru mai multe zile. Vrem să evităm cazuri de genul acesta și să păstrăm destinația acestui spațiu ca locuri de parcare pentru șoferii aflați în tranzit, dar și pentru localnici”.
Cele cinci parcometre au costat 108.500 de lei, adică 21.700 de lei, cu TVA, per bucată.
Investiția va fi amortizată în aproximativ cinci luni.
La nivelul municipiului Fălticeni sunt, în total, cu tot cu noile dispozitive, 25 de parcometre. Încasările lunare din rețeaua parcometrelor se ridică, în medie, la 25.000 de lei.
Lunile de vârf sunt iulie și august, când încasările pot ajunge și la 30.000 de lei lunar.
Ora de parcare costă 2 lei, iar pentru 24 de ore tariful este de 10 lei.
Plata locului de parcare se face de luni până sâmbătă, între orele 8 – 18, iar duminica nu se taxează parcarea.
Noi terminale sunt fabricate în România și efectuează operațiuni de plată în condiții de siguranță maximă, fiind complet protejate împotriva tentativelor de fraudă și accesului neautorizat.
Parcometrul calculează timpul de staționare corespunzător sumei achitate de client, afișează informațiile pe ecran, încasează contravaloarea tichetului și eliberează un tichet unde este imprimat sfârșitul perioadei de valabilitate.