Chestiunea luminii electrice la FălticeniRestituiri

Chestiunea luminii electrice la Fălticeni

       Accesări: 1872

Ideea introducerii luminii electrice în Fălticeni i-a aparținut primarului Artur Gorovei, în anul 1912.

Doi ani mai târziu, Primăria a finalizat construirea uzinei electrice. După alți 10 ani,  Fălticeniul devine cel de-al treilea oraş din nordul Moldovei cu distribuţie de medie tensiune.

În octombrie 1925 a intrat în funcțiune uzina electrică, iar pe data de 6 ianuarie 1926 au fost aprinse primele becuri electrice, care au înlocuit lumânările de seu, lămpile cu petrol şi lampioanele cu benzină folosite aproape o sută de ani.

Fălticeniul era însă, la acea dată, printre ultimele orașe electrificate.

Un articol publicat de redacția ziarului „Săptămâna”, la sfârșitul anului 1928, ne arată cum vedeau fălticenenii chestiunea luminii electrice:

Chestiunea luminii electrice la Fălticeni

Din cauza taxei urcate a luminei electrice – suntem singurul oraș din țară, unde se încasează 20 de lei pe Kilowat – mulți cetățeni își schimbă zilnic lămpile, înlocuind becurile de mare voltaj cu altele cari dau minimum de lumină.

Totuși contoarele înregistrează Kilowații cu o iuțeală fantastică, dat fiind faptul că lumina se aprinde – în aceste zile scurte de iarnă la ora 4 după amiază îngreunând deci bugetul cetățenilor cu o sumă respectabilă ce variază între 400-600 lei de bec (cu 50-60 de wați).

De aceia, unii locuitori preferă să întrebuințeze lămpile cu petrol sau benzină, aceasta desigur în paguba Primăriei și spre nemulțumirea lor.

D. Primar ar trebui să se intereseze mai de aproape de chestiunea luminei electrice și a găsi modalitatea scăderii prețului pe Kilowat, pentru ca populația să continue a se folosi din belșug de curentul uzinei comunale.

Articol publicat de redacția ziarului “Săptămâna”, în ziua de 23 decembrie 1928.

ȘTIRI