Ceremonie militară în centrul municipiului Fălticeni. Elevii Școlii de Subofițeri Jandarmi au depus jurământulLocal

Ceremonie militară în centrul municipiului Fălticeni. Elevii Școlii de Subofițeri Jandarmi au depus jurământul

       Accesări: 3665

Zi emoționantă pentru sute de tineri aspiranți la o carieră militară. Elevii Școlii de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” din Fălticeni au depus jurământul de credință în fața unui grup de ofițeri de rang înalt. Ceremonia s-a desfășurat vineri, 22 iulie, la orele dimineții, în centrul municipiului, în zona dintre Ceasul Global și Catedrala Învierii.

Festivitatea, care a marcat debutul oficial al elevilor în viața militară, s-a desfășurat în prezența unui public foarte numeros.

Alături de oficialități au participat părinții elevilor jandarmi, rude și prieteni, veniți din toate colțurile țării.

Reprezentanți importanți ai instituțiilor

La ceremonia depunerii jurământului au participat chestorul de poliție Valentin Minoiu din partea Ministerului Administrației și Internelor, colonelul Marian Brâncoveanu din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei, generalul de brigadă Ionel Postelnicu din partea Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava, comisarul Remus Ceparu, adjunctul șef al Poliției Municipiului Fălticeni și sublocotenent Vasile Ignat, din partea ISU Suceava.

Printre cei prezenți s-a numărat și primarul Cătălin Coman, subprefectul Cristian Șologon, dar și alți reprezentanți ai altor instituții din structurile MAI și cei ai Școlii de Subofițeri Jandarmi Fălticeni.

De la festivitate nu au lipsit discursurile care au evocat importanța acestui moment pentru elevii jandarmi, dar și însemnătatea carierei militare, îndatoririle jandarmilor și misiunile acestora.

Fanfară, defilare, aplauze și flori

350 de elevi, însemând, două batalioane de tineri jandarmi, au depus jurământul de credință, în fața ofițerilor de rang înalt și al drapelului de luptă, simbolul central al Școlii de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș”.

La debutul festivității, onorul i-a fost dat chestorului Valentin Minoiu care i-a salutat pe elevi și pe comandanții de pluton.

Cermonia a fost deschisă prin intonarea imnului național, pe acordurile Fanfarei Brigăzii 15 Mecanizate „Podul Înalt” Iași.

Colonelul Gabriel Ignia, locțiitorul comandantului SMSJ Fălticeni, a condus întreaga ceremonie solemnă.

După discursurile ofițerilor și ale oficialităților au urmat defilarea celor două batalioane de jandarmi, răsplătită cu aplauze, și întoarcerea drapelului de luptă în sediul școlii militare de jandarmi.

La finalul acestora, elevele și elevii au fost invitați la masa festivă, nu înainte de a primi îmbrățișările celor dragi, flori și gânduri bune.

ȘTIRI