Ceremonie desfășurată la Școala de Subofițeri Jandarmi Fălticeni. Peste 300 de tineri au pășit în viața militarăEveniment

Ceremonie desfășurată la Școala de Subofițeri Jandarmi Fălticeni. Peste 300 de tineri au pășit în viața militară

       Accesări: 7753

Momente unice pentru cei care au ales cariera de jandarm. Peste 300 de tineri au depus jurământul militar la SMSJ Fălticeni, școală militară de prestigiu. Ceremonia solemnă, ce marchează angajamentul suprem față de țară, s-a desfășurat vineri, 15 martie, în prezența unor ofițeri de rang înalt, oficialități locale și centrale.

Nu au lipsit cei apropiați tinerilor, părinți, prieteni și rude care au venit din toate colțurile țării pentru a-i felicita la început de drum.

Pentru depunerea jurământului militar tinerii s-au pregătit intens, timp de cinci săptămâni, timp în care au învățat pasul de defilare,

Așa cum se obișnuiește la astfel de evenimente, drapelul de luptă al școlii, purtat de garda la drapel, a fost adus în fața elevilor jandarmi în timpul intonării Imnului Național al României.

Ceremonia a fost deschisă de subsecretarul de stat Gheorghe Sorescu, căruia i s-a dat onorul, la rândul său, demnitarul salutându-i pe tinerii militari aflați pe platoul școlii.

Colonelul Tudor Vladimirescu s-a adresat celor peste 300 de tineri, comandantul Școlii de Subofițeri Jandarmi Fălticeni, amintind în cuvântul de deschidere al festivității despre semnificația și importanța momentului pe care l-au trăit astăzi tinerii militari.

În cadrul evenimentului, preoții militari au oficiat slujba de binecuvântare, după care au urmat jurământul militar, iar mai apoi discursurile invitaților.

Subsecretarul de stat Gheorghe Sorescu, primarul Cătălin Coman, senatorul George Mîndruță, subprefectul Cristian Șologon și colonelul Aurel Popa, reprezentant al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române au adresat un mesaj elevilor jandarmi în care i-au felicitat pe tineri pentru alegerea făcută, amintind provocările pe care le întâmpina, satisfacția și bucuriile pe care le voi trăi, dar și îndatoririle pe care le vor avea la finalul stagiului de pregătire.

Au mai participat generalul de brigadă Ionel Postelnicu, inspector șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava, comisarul șef Vasile Grădinaru, comandantul Poliției Municipiului Fălticeni, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, alături de alți ofițeri de rang înalt din cadrul MAI.

Momentele ceremonialul militar au fost înfrumusețate de fanfara Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt” Iași.

Punctul culminant l-a constituit jurământul militar, rostit în fața întregii audiențe, moment prin care au fost consfințite peste 300 de noi legăminte față de țară.

Spre finalul ceremoniei, cele două batalioane de elevi jandarmi au defilat prin fața tribunei oficialităților, în aplauzele tuturor invitaților.

La încheierea programului festiv, părinții și prietenii au oferit tinerilor militari buchete de flori, i-au îmbrățișat și felicitat pentru noua etapă din viața lor.

Școala Militară de Subofițeri Jandarmi, singura școală militară din regiunea Moldovei care pregătește viitorii subofițeri ai Jandarmeriei Române, este recunoscută pentru calitatea învățământului, rigoarea cadrelor și rezultatele elevilor.

Seria actuală va avea un stagiu de pregătire de 10 luni.

În decembrie va avea loc examenul de absolvire, primirea gradului militar și repartizarea. Dintre cei 328 de elevi militari, doar 10 sunt fete, iar 318 sunt băieți.

ȘTIRI