Vara aduce noutăți în oferta unui important furnizor de servicii de sănătate. În cadrul centrului medical Alma Clinic va fi deschis, în curând, și un cabinet de Oftalmologie. Acesta va completa o paletă largă de specialități, de la Cardiologie la Ortopedie, la Recuperare Medicală, la Chirurgie Vasculară, gestionate de medici care aplică cu succes cele mai moderne procedee de diagnostic și tratament.
Consultațiile oftamologice vor fi făcute cu ajutorul aparaturii de ultimă generație, un element nelipsit din recuzita medicilor care profesează în clinica privată din Fălticeni.
Doi medici specialiști ieșeni vor realiza examinările și tratamentele oculare de la 1 iunie 2021.
Programările se pot face telefonic la numărul 0754 471 246 sau la sediul clinicii de pe strada Ana Ipătescu nr. 9A.
Medicii Victor Aursulesei și Andrei Bîlha vor efectua periodic consultații la noul cabinet, destinat prevenirii, depistării, diagnosticării și tratării bolilor ochiului.
Alma Clinic reprezintă o alternativă privată la piața serviciilor medicale din zona municipiilor Fălticeni și Suceava, cu o abordare diferită, modernă și mult superioară, ce intenționează să ofere și pacienților din această zonă posibilitatea de a accesa servicii medicale de cea mai înaltă calitate, într-un mediu adecvat și la standarde occidentale.
Clinica oferă servicii de sănătate în regim ambulatoriu, acoperind în prezent aproximativ 30 de specialități medicale.
Pentru fiecare dintre aceste discipline Alma Clinic colaborează cu cel puțin câte un medic specialist.
Fiecare medic specialist care activează la Alma Clinic este recunoscut în mediul medical ca făcând parte din elita medicilor, atât în Suceava, cât mai ales în Iași.
În cadrul aceluiași centru medical pot fi recoltate probe biologice pentru analize medicale. Analizele se fac în parteneriat cu Synevo România, cel mai mare prestator integrat de servicii medicale de laborator din țară, care deservește zilnic aproximativ 9.000 de pacienți la nivel național.
Alma Clinic deservește în condiții optime numeroși pacienți.