Centrul Medical din Fălticeni este un succes. Sunt tot mai multe cereri pentru înființarea de noi servicii medicaleExclusiv

Centrul Medical din Fălticeni este un succes. Sunt tot mai multe cereri pentru înființarea de noi servicii medicale

       Accesări: 2634

Serviciile medicale sunt tot mai diversificate la nivel local. Pacienții din Fălticeni și cei din localitățile rurale învecinate pot alege între oferta de la stat și cea din mediul privat care s-a extins tot mai mult în ultimii ani. Pe lângă Spitalul Municipal, Centrul Multidisciplinar Alma Clinic reprezintă alternativa pentru persoanele care caută să-și redobândească sănătatea iar, de ceva vreme, printre opțiuni se numără și noul Centrul Medical.

Acesta înlocuiește vechea Policlinică, după ce Ambulatoriul de Specialitate s-a mutat în actualul sediul al spitalului.

Proiectul s-a materializat în urmă cu doi ani, suscitând un interes foarte mare.

Toate spațiile disponibile au fost închiriate, medicilor, psihologilor și kinetoterapeuților. Edilul Cătălin Coman spune că Centrul Medical se înscrie în linia proiectelor de succes din comunitatea locală.

Cererea de spații medicale s-a dovedit foarte ridicată, însă oferta n-a fost pe măsură. Autoritățile locale și-ar fi dorit să aibă mai multe încăperi pentru numărul solicitărilor primite.

Din vechea structură mai este doar Cabinetul de Pneumologie, care va fi mutat, cel mai probabil anul acesta, după încheierea lucrărilor de modernizare și extindere la Spitalul TBC din cartierul Tâmpești.

Edilul municipiului Fălticeni susține că este foarte mulțumit de rezultatele acestui proiect și că „se aștepta să fie un succes la această scară”.

„La momentul la care discutăm nu mai există niciun cabinet disponibil. Toate sunt ocupate integral. Cea mai mare pondere o au chiriașii care derulează activități medicale. Noi mai avem doar câteva spații care ne aparțin, cele pentru medicina școlară.”, a explicat primarul Cătălin Coman. „Suntem foarte mulțumiți de rezultatele acestui proiect. Ne așteptam să fie un succes la această scară. Cererea a depășit oferta! Este îmbucurător faptul că putem oferi noi servicii medicale pentru populație, care nu sunt decât un plus pentru comunitatea locală.”

Deți toate spațiile sunt ocupate, cereri continuă să sosească în eventualitatea eliberării unuia dintre acestea. Cele mai multe solicitări sunt pentru amenajarea unui cabinet de cardiologie.

Singurul spațiu rămas disponibil este cel unde acum funcționează, în regim ambulatoriu, Cabinetul de Pneumologie.

Acesta urmează să fie transferat în cursul acestui an, după finalizarea lucrărilor de modernizare și extindere ale Spitalului TBC din cartierul Tâmpești.

Aici, însă, autoritățile locale intenționează să amenajeze al doilea cabinet stomatologic de medicină școlară, deorece solicitările sunt ridicate la cabinetul deschis în toamna anului trecut.

Tot în cadrul Centrului Medical, la parter, unde a funcționat Centrul de Vaccinare, iar înainte de acesta Compartimentul BFT al Ambulatoriului de Specialitate, este în curs de amenajare un modern Cabinet de Kinetoterapie.

Încă de anul trecut au fost realizate mai multe lucrări de reabilitare la partea interioară, prin care au fost înlocuite sistemul termic, tâmplăria, dar și tencuielile.

Pentru anul acesta sunt prevăzute lucrări la exterior.

Acoperișul urmează să fie renovat complet, iar clădirea va fi anvelopată cu un sistem de izolație termică.

Odată cu aceste lucrări, fațada clădirii va fi realizată în culori vesele.

Toate investițiile sunt realizate cu fonduri de la bugetul local.

ȘTIRI