Accesări: 2614

Au reapărut cazurile de infecție, cu noul coronavirus, în zona Fălticeni. Șase cazuri active figurează în datele statistice întocmite de Direcția de Sănătate Publică la data de 29 iunie. În trei localități sunt persoane depistate pozitiv.

În municipiul Fălticeni sunt trei cazuri, iar în Dolhasca doar unul.

Alte două cazuri în evoluție sunt în comuna Vulturești.

La nivel județean sunt 21 de persoane care s-au îmbolnăvit de coronavirus.

Rata de infectare la nivel județean este de 0,03, una dintre cele mai scăzute din țară.

Conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică, la nivelul județului Suceava peste 23.000 de persoane au fost declarate vindecate.

În ultimele 24 de ore a fost internată o persoană diagnosticată cu noul coronavirus, în același interval de timp fiind externate două persoane.

La capitolul vaccinare, 87.800 de suceveni s-au imunizat până la această dată, din care 77.875 cu rapel.

ȘTIRI