Caz șocant în comuna Mălini. Un bărbat s-a rănit în timp ce arma mânuită de un alt bărbat s-a descărcat accidentalRural

Caz șocant în comuna Mălini. Un bărbat s-a rănit în timp ce arma mânuită de un alt bărbat s-a descărcat accidental

       Accesări: 2704

Cauză documentată de către polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase – IPJ Suceava, privind nerespectare a regimului armelor și munițiilor. La data de 20 septembrie 2023, în jurul orei 18:30, Poliția Municipiului Fălticeni a fost sesizată prin SNUAU 112 de către membrul unui echipaj medical de pe ambulanță cu privire la faptul că a asigurat intervenția pentru preluarea unei victime ce prezintă o plagă prin împușcare.

În regim de urgență, s-a constituit echipă operativă complexă formată din polițiști SIC și SAESP IPJ Suceava și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni, stabilindu-se faptul că în jurul orei 18:15 doi bărbați, vecini, din localitate Pîraie, comuna Malini se aflau în magazia din curtea unui dintre ei, moment în care unul dintre aceștia a intenționat să îi arate celuilalt o armă cu aer comprimat.

În condițiile mânuirii defectuoase arma s-a descărcat accidental un proiectil (bila metalică) lovindu-l pe unul dintre bărbați în zona abdominală, provocându-i o plagă care nu i-a pus în pericol viața.

Deținătorul armei l-a însoțit la spital pe vecinul său, ulterior, având în vedere natura leziunii, acesta fiind transferat la Spitalul Județean Suceava pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

Din verificări s-a constatat ca arma deținută este neletală, însă supusă autorizării, fără ca bărbatul să fie autorizat.

La data de 22 septembrie 2023, polițiștii SAESP cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni au continuat cercetările și administrarea probatoriului, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni a confirmat efectuarea în continuare a urmăririi penale față de bărbatul de 38 ani, din comuna Mălini, pentru săvârșirea infracțiunilor de „nerespectarea regimului armelor și al munițiilor” și „uzul de armă fără drept”.

Oamenii legii au dispus măsura reținerii bărbatului de 38 de ani pentru o perioadă de 24 de ore.

Acesta a fost introdus în arestul IPJ Suceava.

Până în acest moment, persoana vătămată nu a dorit să formuleze plângere prealabilă împotriva bărbatului de 38 de ani pentru „vătămare corporală din culpă”.

ȘTIRI