Un conflict verbal s-a încheiat cum nu se poate mai rău. Doi frați din comuna Bogdănești au ajuns la discuții aprinse pe fondul împărțirii unor baloți de paie, discuții care au degenerat într-un mod teribil. Unul dintre aceștia l-a înjunghiat pe fratele său, iar lovitura s-a dovedit, din păcate, fatală.
Totul s-a petrecut vineri, 18 august, în timpul după-amiezii la locuința unde aceștia domiciliază.
Poliția Municipiului Fălticeni a fost sesizată în jurul orei 14.30, prin 112, de către o femeie, care a relatat despre faptul că are loc o bătaie între vecini, iar unul dintre aceștia fiind lovit cu un cuțit.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, și au stabilit că în urma unui conflict spontan declanșat în aceeași zi, între doi frați, în vârstă de 44 ani și respectiv, de 43 ani, pornit de la împărțirea unor baloți de paie, bărbatul de 43 ani l-a înjunghiat pe fratele său mai mare, cu un cuțit în zona abdomenului, ambii fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Un echipaj al ambulanței a fost solicitat să intervină, însă pentru victimă nu s-a mai putut face nimic. În jurul orei 16, s-a constatat decesul bărbatului înjunghiat.
Autorul faptei a fost identificat la fața locului.
Cercetările au fost preluate de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalului Suceava.
Echipa operativă din cadrul S.I.C. și Serviciului Criminalistic, aflată sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, s-a deplasat la locul faptei pentru cercetări.
Oamenii legii au stabilit că în cursul zilei de 18 august, bărbatul de 43 de ani, pe fondul unui conflict spontan și totodată sub influența băuturilor alcoolice, a suprimat viața fratelui său, prin folosirea unui cuțit, incidentul petrecându-se la locuința comună a celor două persoane, situată în comuna Bogdănești.
Victima locuia împreună cu trei dintre frați în imobile diferite situate la aceeași adresă, toți fără ocupație, cunoscuți ca și consumatori de băuturi alcoolice.
În urma investigării locului faptei, polițiștii au identificat si cuțitul, fiind ridicate mai multe mijloace materiale de probă.
Cadavrul bărbatului a fost identificat în grădina imobilului, la examinarea externă fiind evidențiate plăgi produse prin lovire cu cuțit.
Trupul neînsuflețit al acestuia a fost depus la morga Spitalului Municipal Fălticeni, urmând ca necropsia să fie efectuată de către SML Suceava.
Cauza a fost preluată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, care a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat și reținerea pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, raportat la omor, în cursul zilei de 18 august acesta fiind prezentat judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă.