Un gest cât 1.000 de cuvinte. Carmen Uscatu, una dintre cele mai inimoase românce, sprijină permanent sistemul medical, printr-un ONG, dăruind aparatură și echipamente pentru spitalele din România. Acum când epidemia crește în intensitate, fălticeneanca de 43 de ani întinde o mână de ajutor și celor din localitatea natală, care lucrează în sistemul național de servicii medicale de urgență.
Personalul Ambulanței din Fălticeni a primit un transport al Asociației „Dăruiește Viața” care conține materiale de protecție pentru asistente și ambulanțieri.
Sprijinul oferit de Carmen Uscatu, prin intermediul asociației amintite, a venit la scurt timp, după ce un angajat al substației i-a scris acesteia despre nevoile imediate ale colegilor ei.
„Am reușit să obținem aceste echipamente și le-am dăruit oamenilor de la Ambulanța Fălticeni. Solicitarea a venit de la Mirela Olteanu”, ne-a spus Carmen Uscatu. „Important este ca acest serviciu de asistență medicală să fie asigurat pentru pacienți, iar angajații de aici să fie protejați și departe de orice risc de contaminare. Ne-am putut bucura să ajutăm!”
Donația de astăzi include 4.000 de mănuși, 600 de măști și 50 de combinezoane.
Materialele sunt mană cerească pentru cei 42 de angajați ai Ambulanței Fălticeni.
O parte dintre aceștia, tura de după-amiază, au ținut să-i mulțumească lui Carmen Uscatu în numele tuturor colegilor pentru gestul pe care Carmen Uscatu.
„Noi toți, cei care lucrăm la Ambulanța Fălticeni, îi suntem recunoscători pentru această donație. Carmen Uscatu este o doamnă în adevăratul sens al cuvântului.”, ne-a declarat Mirela Olteanu, asistent coordonator al Ambulanței Fălticeni. „Prin astfel de gesturi simțim respectul sincer din partea celor care prețuiesc munca oamenilor de la Ambulanță. Donația de astăzi este o gură de oxigen pentru noi toți. Mulțumim mult, Carmen Uscatu!”
Asistentele și ambulanțierii sunt și ei în prima linie a frontului de luptă cu epidemia actuală. Ei sunt primii care intră în contact cu persoanele suspectate ca infectate sau care sunt deja infectate cu noul coronavirus și, ca medicii și asistentele din spitale, au nevoie de materiale care să-i protejeze.
În ultimele trei săptămâni, principalele intervenții solicitate Ambulanței Fălticeni sunt în proporție de 70% pentru transportul pacienților care prezintă simptomele infecției cu COVID-19.
Carmen Uscatu s-a născut, crescut și format la Fălticeni și este cofondatoarea Asociației „Dăruiește Viață”, asociația care și-a propus să schimbe radical sistemul de sănătate din România prin modernizarea infrastructurii medicale.
Ea este și coinițiatoarea celui mai ambițios proiect medical din România în domeniul oncologiei. Cu banii donați de persoane fizice și antreprenori, Carmen și partenera ei, Oana Gheorghiu, construiesc primul spital pentru copiii bolnavi de cancer din țara noastră, unitate care va fi inclusă în sistemul medical național.
Acum ele și-au concentrat toată atenția spre epidemia de coronavirus și au lansat o nouă campanie de strângere de fonduri prin care vor să doteze spitale cu echipamente și aparatură medicală pentru lupta cu COVID-19.
Proiectul poate fi vizualizat aici, iar donațiile pot fi făcute aici.