La pas, printre alegători. AUR Suceava derulează zilele acestea inedita campanie electorală prin care formațiunea politică promovează Planul Simion. Candidații la alegerile parlamentare au poposit astăzi în municipiul Fălticeni.
Ionel Vasiliu, Florin Pușcașu și Petrică Negrea, nucleul AUR Suceava, au fost însoțiți de numeroși colegi care s-au alăturat într-o nouă zi de campanie electorală.
Înainte de acest popas, echipa organizației județene s-a deplasat într-un tur de forță în zona Fălticeni, fiind vizate mai multe localități rurale.
Ajunși în Orașul Muzeelor și al Oamenilor de Seamă, candidații AUR au împărtășit oamenilor valorile de bază ale formațiunii politice care cunoaște cea mai mare creștere în sondajele de opinie.
Membrii echipei AUR au stat de vorbă cu alegătorii explicând ce conține Planul Simion, programul menit să aducă echilibru social, bunăstare și dezvoltare în România.
Mesajul candidaților la alegerile parlamentare, clar și succint, schimbarea în vine odată cu noi, a fost adresat tuturor fălticenenilor.
Membrii echipei AUR au făcut un tur al orașului, trecând prin centru, pe bulevarde, aleea centrală, piața „Nada Florilor”, și în alte zone cu public numeros, astfel încât mesajul AUR să ajungă la cât mai multă lume.
Ionel Vasiliu, Florin Pușcașu și Petrică Negrea au declarat, la finalul Caravanei AUR de la Fălticeni, că Planul Simion este cel mai amplu și puternic program pentru dezvoltarea României pe toate palierele societății.
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor
CMF 11240014
Executat de Cronica Media SRL