Sprijin de urgență pentru sistemul sanitar. Două unități medicale din județ vor primi bani pentru a-i folosi în lupta cu noul coronavirus. CAR Învățământ Fălticeni donează 50.000 de lei spitalului din Fălticeni.
Alți 50.000 de lei vor fi oferiți cu același scop și Spitalului Județean de Urgență din Suceava.
Unitățile vor putea achiziționa cu acești bani dotări și echipamente de protecție destinate personalului medical.
Donația este binevenită pentru cei aflați în linia întâi, pe fondul creșterilor din ultima perioadă a numărului de persoane infectate.
Decizia privind donația în valoare de 100.000 de lei a fost luată ieri, 22 martie, cu unanimitate de voturi, în cadrul ședinței video a Consiliului Director al Instituției financiare nebancare.
„Toate gândurile și speranțele noastre de bine merg către întregul personal medical. Suntem alături de ei, medici și asistenți, prin această donație care reprezintă, de fapt, susținerea și respectul nostru.”, ne-a declarat Constantin Bulboacă, președintele CAR Învățământ Fălticeni. „Apreciem eforturile personalului medical al spitalelor Fălticeni și Suceava. Mai mult ca oricând avem nevoie de medici, de medici sănătoși, care să-i poată trata și îngriji pe cei suferinzi.”
CAR Învățământ Fălticeni susține constant activitățile din mediul educațional, social și cultural. Cei 100.000 de lei reprezintă cea mai importantă donație făcută de instituția nebancară din Fălticeni pentru sistemul medical de stat.
Suplimentar față de această decizie, profesorul Constantin Bulboacă va dona personal, astăzi, Spitalului Municipal Fălticeni suma de 1.000 de lei, cu același scop. El a precizat că gestul său are legătură și cu doctorița spitalului din Fălticeni care este infectată cu noul coronavirus și căreia el i-a fost diriginte.
„Doresc să-i transmit pe această cale sănătate și putere de a trece cu bine peste această perioadă. Doctorița mi-a fost elevă, iar eu i-am fost nu doar profesor, ci și diriginte.”, explică profesorul Bulboacă. „ Era un copil deosebit, azi un medic care cultivă seriozitatea, profesionalismul și frumusețea sufletească la locul de muncă.”
În ansamblu, sprijinul financiar vine în contextul apariției câtorva noi cazuri de infecții cu noul coronavirus în rândul cadrelor sanitare sucevene.
28 de persoane din sistemul medical au fost depistate pozitiv. 18 medici și 9 asistente lucrează la Spitalul Județean, iar un medic la Spitalul Municipal Fălticeni.
Medicul din Fălticeni infectat cu noul coronavirus (COVID-19) are o formă ușoară și se tratează la domiciliu.