Canotorii din Fălticeni, Bogdănești și Dolhasca au obținut medalii aur și argint la Campionatul European de JunioriSport

Canotorii din Fălticeni, Bogdănești și Dolhasca au obținut medalii aur și argint la Campionatul European de Juniori

       Accesări: 2454

Podium după podium. Sportivii românii au strălucit la Campionatul European de Juniori Canotaj, competiție desfășurată la sfârșitul acestei săptămâni în Polonia. Din lotul național au făcut parte șase tineri legitimați la CSS „Nicu Gane” și CSM Suceava, care și-au completat palmaresul cu medalii de aur și argint.

Canotori din Fălticeni, Bogdănești, Dolhasca și Câmpulung care se antrenează pe apa iazului Șomuz au devenit campioni și vicecampioni europeni.

Aceste rezultate extraordinare sunt rezultatul sutelor de ore de muncă alături de antrenorii Vasile Avrămia și Nicu Despa.

Sportivi de perspectivă, ambițioși și talentați, Iuliana Cantoriu, Vasile Osoianu, Răzvan Simeria, Maria Ursu, Gabriela Tivodariu și Ștefănuț Airinei au urcat pe podiumul competiției din Polonia.

Elevii antrenorului Vasile Avrămia, legitimați la CSS „Nicu Gane” au adus României medalii de aur și argint.

Iuliana Cantoriu (Fălticeni), elevă la Liceul cu Program Sportiv Suceava, s-a întors cu medalia de aur, obținută în proba regină, 8+1.

Vasile Osoianu (Probota), elev al Colegiului Național „Nicu Gane” și Răzvan Simeria (Câmpulung Moldovenesc), elev al Colegiului „Vasile Lovinescu”, au obținut medalia de argint în proba de patru rame masculin.

Rezultate deosebite au înregistrat și elevii antrenați de Nicu Despa la CSM Suceava.

Maria Ursu (Dolhasca), elevă la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, și Gabriela Tivodariu (Câmpulung Moldovenesc), elevă la Colegiul Național „Nicu Gane” au obținut medalia de aur în proba de dublu rame și proba de 8+1.

Tot medalie de aur a câștigat și Ștefănuț Airinei (Bogdănești), elev la Colegiul „Vasile Lovinescu”, în proba regină 8+1.

Canotorii campioni și vicecampioni europeni ai celor două cluburi, din Fălticeni și Suceava, se vor putea antrena din vara acestui an la noua Bază Nautică din Fălticeni, cea modernă bază sportivă din canotajul românesc.

România s-a clasat pe primul loc în topul de națiuni, cu 9 medalii, 7 de aur și 2 de argint, la Campionatele Europene de Juniori, devansând Italia, Grecia și Polonia.

ȘTIRI