Curățenia de primăvară este un obicei nelipsit la țară. Cea mai importantă acțiune de acest gen din comuna Dolhești s-a desfășurat recent cu sprijinul școlilor și autorității locale. Zeci de voluntari inimoși de diferite vârste, copii de la clasele primare și gimnaziale, au colindat în căutarea deșeurilor aruncate la întâmplare, pe care le-au colectat selectiv în saci menajeri.
Cu zâmbetul la purtător, tinerii voluntari au strâns hârtii, recipiente din plastic și cutii metalice de pe spațiile verzi, din preajma șanțurilor și de pe marginea drumurilor.
Acțiunea de ecologizare s-a desfășurat în satele Dolheștii Mari, Dolheștii Mici și Valea Bourei.
Profesorul Mihai Bichel, directorul Școlii Gimnaziale „Hatmanul Șendrea” a subliniat că prin acest tip de activități și-au propus să stimuleze respectul față de natură, formarea de convingeri, obişnuinţe şi deprinderi de conduită ca viitori cetăţeni, oferindu-le copiilor prilejul de a reflecta asupra atitudinii pe care trebuie să o aibă faţă de natură.
„Cultivarea spiritului gospodăresc, respectul față de cei din jur și educația pentru mediul în care trăim au fost câteva din obiectivele vizate cu ocazia acestei activități.
În pregătirea acestei acțiuni copiii au discutat despre importanța păstrării mediului curat, despre comportamentul tuturor cetățenilor referitor la curățenia locului natal și la implicarea instituțiilor în acest domeniu.”, ne-a declarat directorii școlii dolheștene.
„Teoretic toți știm cum să ne comportăm, dar realitatea ne-a dovedit că mai avem mult de lucrat în privința protecției mediului, de aceea vom continua derularea activităților cu caracter ecologic.”
Directorul Bichel afirmă, în același timp că atitudinea civică de care copiii au dat dovadă arată faptul că le pasă de aspectul locului în care trăiesc și doresc să-și aducă aportul la protejarea mediului
Elevii de la clasele primare și gimnaziale au participat în cadrul activității, voluntarii fiind animați de sloganul „Salvați Pământul”, pe care l-au scris cu mâna lor și l-au așezat la piept.
Alături de profesori, ei au fost un exemplu pozitiv de implicare civică, grija față de natură fiind în egală măsură un alt element pe care au dorit să-l atingă organizatorii.
Acțiunea s-a desfășurat în cadrul campaniei naționale „Curățăm România”, inițiată de Ministerul Mediului.
La finalul acesteia, după câteva ore de muncă, elevii Școlii Gimnaziale „Hatmanul Șendrea” au reușit să strângă o cantitate importantă de deșeuri, care urmează să fie reciclată.