Bursa Locurilor de Muncă va fi organizată la Fălticeni. Evenimentul are loc pe 20 mai. Cine poate participa?Local

Bursa Locurilor de Muncă va fi organizată la Fălticeni. Evenimentul are loc pe 20 mai. Cine poate participa?

       Accesări: 1927

Vești bune pentru persoanele aflate în căutarea unui nou loc de muncă. După doi ani de pauză se reia Bursa Locurilor de Muncă. Aceasta va avea loc pe data de 20 mai, în patru localități din județul Suceava.

Evenimentul va fi organizat și la Fălticeni, la sediul agenției locale pentru ocuparea forței de muncă, de pe strada Matei Millo.

Bursa se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau celor care doresc să se reorienteze profesional.

Agenții economici și instituțiile din Fălticeni au fsot informate cu privire la desfîșurarea evenimentului.

Ținând cont că în ultimii doi ani, pe fondul pandemiei, astfel de întâlniri pentru ocuparea locurilor de muncă au fost interzise, organizatorii se așteaptă la un impact mult mai mare al bursei.

„Anunțul privind organizarea Bursei Locurilor de Muncă este deja publicat pe portalul agenției județene.

Am anunțat deja agenții economici și instituțiile care vor să participe. Vom organiza bursa la Fălticeni, Suceava (Iullius Mall), Rădăuți (Casa Germană) și Gura Humorului (Casa de Cultură).”, ne-a declarat Constantin Balauseac, directorul executiv al AJOFM Suceava.

„Instituția noastră va monitoriza cel puțin 30 de zile locurile de muncă vacante și vrem ca toate acestea să fie ocupate.”

Bursa Locurilor de Muncă va începe la Fălticeni, la ora 9 și va dura atât timp cât va exista public interesat de ofertele existente.

Organizatorii au pus la punct toate detaliile, astfel încât cei interesați trebuie doar să se prezinte la acest eveniment și să-și aleagă slujba care consideră că este cea mai potrivită.

Constantin Balauseac a mai explicat că specialiștii AJOFM Suceava vor consilia post-eveniment persoanele pentru ocuparea tuturor locurilor de muncă vacante, care rămân disponibile la finalul bursei.

Obiectivul principal al acesteia îl reprezintă creșterea gradului de ocupare, prin corelarea cererii cu oferta de locuri de munca, oferind posibilitatea interacțiunii directe dintre angajator ți solicitant.

Angajatorii interesați în selecționarea forței de muncă sunt invitați să participe la Bursa pentru a cunoaște direct oferta de forță de muncă, de a recruta și selecta personal în vederea ocupării locurilor de muncă vacante.

Agenții economici din Fălticeni se pot adresa agenției județene AJOFM Suceava, in vederea confirmării participării la acest eveniment.

Directorul executiv Constantin Balauseac mai spune că până la declanșarea pandemiei, agenția județeană organiza trei-patru astfel de burse anual.

ȘTIRI