Seara magică, în prag de sărbători. Moș Crăciun, cel mai darnic om din lume, s-a întors la Fălticeni și, ca în fiecare an, i-a bucurat pe cei mici. În ciuda programului foarte încărcat, bătrânul cu haine roșii a sosit la locul și ora promisă.
Autoritățile locale i-au scris din timp, pregătind terenul pentru întâlnirea cu copiii.
Moș Crăciun și-a făcut apariția în Parcul Prefecturii, luni, 23 decembrie, fiind așteptat cu nerăbdare de cei mici.
Pentru că zăpada lipsește și anul acesta, Moș Crăciun a venit cu trenulețul de vacanță în care răsunau cântece și colinde.
Cu zâmbetul de buze, bătrânul, însoțit de spiridușul său, i-a salutat pe părinți și copii, urându-le sărbători fericite și multă sănătate.
În foișorul din parc, Moș Crăciun l-a primit pe fiecare copil în parte. N-a fost timp de poezii, însă pentru îmbrățișări și fotografii, bătrânul n-a refuzat pe nimeni.
Primarul Cătălin Coman i-a mulțumit, la final, lui Moș Crăciun pentru prezența sa care a generat bucurie în rândul celor mici, dar și părinților de pe chipul cărora n-a lipsit zâmbetul.
Aproximativ 2.500 de daruri dulci au fost oferite copiilor din Fălticeni, atât în Parcul Prefecturii, cât și la celelalte evenimente organizate cu prilejul sărbătorilor de iarnă.
Dărnicia lui Moș Crăciun are un preț. 37.000 de lei este suma alocată anul acesta pentru pachetele oferite copiilor din Fălticeni.