Încă o victimă în rândul bicicliștilor. Un bărbat are nevoie de îngrijiri medicale, după ce aceasta a fost acroșat cu roata din dreapta spate a remorcii. Camionul era condus de un șofer din Fălticeni, în vârstă de 52 de ani.
Incidentul s-a petrecut vinerea trecută, la amiază, pe raza comunei Mălini.
Șoferul s-a angajat în depășirea biciclistului care se deplasa pe aceeași direcție de mers.
Biciclistul a fost transportat la spital de un echipaj al Ambulanței Fălticeni.
Camionul cu remorcă se deplasa din direcția Mălini către Cornu Luncii. Oamenii legii i-au testat cu etilotestul pe ambii participanți la trafic.
Rezultatul a fost negativ în cazul șoferului. Nu același lucru se poate spune și despre biciclist.
Acesta consumase băuturi alcoolice. Etilostestul a indicat o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Oamenii legii vor întocmi dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.