Baza nautică din Fălticeni va fi reabilitată, extinsă și modernizată. Costurile se ridică la 5 milioane de leiLocal

Baza nautică din Fălticeni va fi reabilitată, extinsă și modernizată. Costurile se ridică la 5 milioane de lei

       Accesări: 2703

Anul 2022 va fi orientat spre dezvoltare și investiții la nivel local. Mai multe proiecte ce vor fi finanțate din fonduri proprii sunt anunțate de Primăria Municipiului Fălticeni. Pe lista obiectivelor este inclusă și Baza Nautică „Nada Florilor” care va suferi transformări radicale la nivel estetic și constructiv.

Construită în anul 1970, baza de antrenament pentru canotori va fi modernizată și reabilitată, în totalitate, pentru prima dată în ultimii 50 de ani.

Investițiile sunt estimate la 5 milioane de lei, costurile pentru construcție și montaj ridicându-se la peste 4 milioane de lei.

Baza Nautică „Nada Florilor” va fi aliniată estetic și funcțional cu Baza de Agrement „Nada Florilor”, astfel încât cele două obiective să formeze un tot unitar. Proiectul final urmează să fie dezvăluit.

Investiția va fi derulată pe parcursul a doi ani, finanțarea proiectului fiind împărțită în două etape distincte.

Fondurile vor fi aprobate în cadrul ședinței de joi, 10 februarie, la proiectul de hotărâre prin care va fi adoptat bugetul Municipiului Fălticeni pentru anul în curs.

Bază nautică ultramodernă

Proiectul vizează construirea unei baze nautice ultramoderne, cu hangare, vestiare, spații pentru sportivi și antrenori, cu scopul stimulării performanței în canotaj.

În momentul de față aici se pregătesc viitorii campioni naționali și internaționali.

Tot aici și-au începutul drumul în canotaj și doi dintre sportivii de top ai canotajului românesc, Magdalena Rusu, campioană mondială, și Ciprian Tudosă, actualul vicecampion olimpic la Tokyo.

Pentru ca proiectul să devină viabil, autoritățile locale au cerut transferul actualei baze de canotaj de la Ministerul Tineretului și Sportului către administrația locală., bază care arată deplorabil și care se află într-o continuă stare de degradare.

Primăria va investi aici și va aduce transformări radicale spațiului actual.

Procesul de transfer al Bazei Nautice s-a realizat după 8 ani de discuții, intervenții și demersuri.

Birocrația și-a spus, însă, cuvântul.

În circuitul aprobării transferului sunt implicate nu mai puțin de patru ministere. Primăria Fălticeni este, din vara anului trecut, proprietar al bazei nautice și poate investi în proiectul pe care l-a pregătit de ceva timp.

Baza Nautică de la Fălticeni va fi una dintre cele mai moderne din România, iar ambiția autorităților locale este de a dezvolta acest proiect la nivelul unui Centru de excelență în canotaj.

ȘTIRI