Debut de sezon estival. Baza de agrement „Nada Florilor” este deschisă începând de mâine, sâmbătă, în prima zi din luna iunie și din vara calendaristică. Fălticenenii sunt așteptați de la orele dimineții la cele trei bazine de înot.
Vremea se anunță superbă în primele două zile ale lunii iunie, cu temperaturi maxime de 29 – 30 de grade Celsius, vreme numai bună de plajă.
Una dintre veștile bune este că tarifele nu au fost modificate, sunt aceleași prețuri ca și anul trecut.
Piscinile au fost curățate și igienizate, astfel încât iubitorii înotului să fie în deplină siguranță.
Sezonul estival 2024 vine și cu câteva noutăți.
Una se leagă extinderea suprafeței pentru plajă.
Zona din spatele piscinelor, care acum se învecinează cu noua Bază Nautică, este mărită considerabil.
Din acest motiv, sunt mai multe șelonguri, iar capacitatea de găzduire s-a mărit cu peste 50 de locuri.
Autoritățile locale au făcut noi amenajări pentru extinderea spațiului, suprafața fiind complet realizată din beton amprentat, un material durabil în contact cu apa și care previne alunecarea.
Altă noutate este terasa pentru relaxare.
Spațiul se află deasupra Bazei Nautice, fiind legat de Baza de Agrement prin scări.
Aici vor putea fi amplasate aproximativ 100 de noi șelonguri, dar și umbrele de plajă. Fiind proaspăt amenajat, spațiul va putea fi utilizat peste câteva zile.
Și Parcul de Aventură are câteva noutăți.
Două noi trasee, de dificultate medie, au fost ameanajate pentru cei mici. Alte două trasee au fost revizuite și îmbunătățite.
Ca în fiecare an, din ultimii cinci, trenulețul de vacanță va fi reactivat în perioada sezonului estival.
Acesta va începe să circule, pe ruta cunoscută, de la Blocul Turn la Baza de Agrement, începând cu prima zi din vacanța de vară.