Bărbat din Cornu Luncii depistat la volan cu alcoolemie de peste 1 la mie. Șoferul avea permisul suspendatRural

Bărbat din Cornu Luncii depistat la volan cu alcoolemie de peste 1 la mie. Șoferul avea permisul suspendat

       Accesări: 4501

Un bărbat din Cornu Luncii s-a ales cu dosar penal pentru comiterea mai multor infracțiuni la regimul rutier.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 01.00, o patrulă din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Preutești a oprit pentru control, pe DJ 208 din comuna Preutești, autoturismul condus de un bărbat de 40 de ani din comuna Cornu Luncii.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La spital, în prezenţa personalului medical, bărbatul a refuzat  prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, a precizat Compartimentul de Relații Publice al IPJ Suceava.

Problemele șoferului cu legea nu s-au oprit însă la refuzul prelevării probelor biologice.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat faptul că bărbatul, învârstă de 40 de ani, are dreptul de a conduce suspendat.

Polițiștii i-au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de ,,conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere” și ,,refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”.

ȘTIRI