Ploaia caldă de vară a răcorit străzile pavate ale târgului plictisit şi dornic de noi aventuri citadine. Este prea răcoare pentru scufundări la ştrand, este prea devreme pentru bilete la cinema ,,Doina”. Este prea târziu pentru limonada rece plămădită în rezervorul transparent din cofetăria ,,Turist”.
Exilul perfect se regăseşte la ,,Băncuţă”, unde panorama gratuită cu Valea Şomuzului, cu dealurile nesfârşite şi lacurile alungite în care se oglindeşte cerul, îmi pare un Bosfor în miniatură printre livezile Buneştilor.
O spirală galactică de trepte te conduce spre mica terasă a cabanei umbrită de conifere seculare, ale căror foşnete la aud şi azi ca pe un freamăt cunoscut. Balustrada proaspăt vopsită este ghidul nevăzut spre o lume aparte, prinsă în corsetul unei temelii înalte, de cetate celtică, zămislită cu migală din pietre mari de râu adunate de prin prundării.
Zeiţa supremă a locului este plita încinsă din bucătărie, cu hornul înalt şi subţire ca un tub de orgă, prin care răzbat rotocoale de fum, dar şi mici scântei mânate de boarea amiezii, ducând peste zare vestea că festinul este pe cale să înceapă.
Rugul aprins al cărbunilor de sub grătar îşi aruncă peste tot spuza fiebinte ca la facerea lumii, iar într-un dute-vino frenetic, un cub perfect din slănină patinează deja pe grilele încinse.
Platourile inoxidabile, de forma unor scuturi spartane, susţin piramide cu mici cruzi şi cotlete crestate, ce se revarsă pe rând într-un ritual păgân peste foc, spre neliniştea mesenilor ce privesc cu gâturile întoarse la acest spectacol cu iz de mangal.
Umbrelele de soare, ce străpung mesele metalice de un alb strălucitor, adăpostesc sub reflexii gălbui câteva perechi rătăcite ce-şi aşteaptă nota de plată. Alte grupuri de prieteni coboară spre terasă direct de pe înălţimea trotuarului şi comandă din mers câteva halbe pântecoase de bere, iscodind cu privirea vreun loc ocrotit de răcoarea brazilor.
La marginea terasei, într-un acvariu tulbure aflat în vecinătatea mesenilor, patru crapi uriaşi înoată leneşi printre bule de aer, spre bucuria micuţei ce tocmai s-a desprins de părinţii ce-şi savurează cafeaua cu mult caimac.
Un zornăit sacadat, precum clopoţeii din coada vreunei târâtoare ascunse, mă face să tresar. Este vănzătorul ambulant de loz în plic, ce-şi face rondul de zi printre meseni, scuturând cercul din sârmă pe care sunt înşirate norocoasele bilete abil împachetate.
Ca un iluzionist ratat, mai scoate din sacoşă câteva pungi din hârtie imprimate cu frunze de trifoi şi le înşiră printre halbe, nu înainte de a îndepărta cu dosul mâinii cojile de arahide din jurul unei scrumiere neîncăpătoare.
Difuzorul agăţat echilibristic pe tocul uşii îşi revarsă discret colecţia de melodii estivale, acoperite la un moment dat de huruitul monoton şi agasant al unui tractor-şcoală, ce-şi testează performanţele undeva, în apropierea ,,Băncuţei”. Mastodontul, adăpat cu motorină şi răcorit cu apa din fântâna de pe colţ, imită caraghios paşi de balet, strecurându-se cu pneurile sale crăpate de soare printre jaloanele roşii din poligon, sub atenta supraveghere a maistrului instructor.
La masa de lângă trepte, o chelneriţă solitară, cu gulere scrobite şi vestă bine strânsă în talie, îşi face socotelile notând fără oprire în ,,Carnetul cooperatorului” formule şi meniuri numai de ea ştiute.
Din când în când soarbe discret cafeaua demult răcită pe care şi-a preparat-o încă de dimineaţă, ca mai apoi să se îndrepte glonţ la o nouă comandă: ,,Pentru domnişoara, un vermut ,,Riccadonna” cu gheaţă şi lămâie, iar pentru domnul, doar o apă ,,Borviz”. Azi se circulă ,,fără soţ” cu maşina “.
În această zi şi în acest loc nu mai sunt alte norme, în afara condicii de sugestii şi reclamaţii atârnată ca un ceas de perete, având drept pendul pixul legat cu sfoară.
Dar, ce poţi să reclami ? O zi minunată la ,,Băncuţa”? Freamătul brazilor umbroşi? Sau…poate apusul acestei amintiri ….
