Pentru a vorbi despre bâlciul de Sântilie de la Fălticeni, se cuvine ca mai întâi să ne reamintim credințele noastre din popor despre Sf. Ilie, iar pentru asta ne oprim asupra câtorva rânduri semnate de Coșbuc: ,,Sărbătorile păgânilor erau solare, adică sărbătoreau fenomene din natură și mișcările soarelui. Așa, tocmai în toiul verii, popoarele nordice aveau sărbătoarea lui Donnar, zeul tunetelor, la șase săptămâni după solstițiu (20 iulie). Donnar alerga peste nori cu carul de foc, tunând și fulgerând. Donnar însă a fost înlocuit cu un sfânt, cu ilie prorocul. Ba chiar și puterile zeului păgân au rămas pe seama sfântului nostru’’.
Nu cred că există cineva dintre noi care în copilărie, și nu numai, să nu fi așteptat cu nerăbdare și emoție venirea bâlciului de Sf. Ilie de la Fălticeni. Abia așteptam să ne dăm în iujul cel mare, să degustăm ciubucul, halvița și turta dulce!
Doamne, cât de frumoasă este copilăria! Păcat că trece atât de repede! Tătuca (tatăl tatălui meu) mergea pe jos ,,la târg’’, ori cu căruța, și mereu ne aducea bunătăți, mai ales ,,bumboani’’.
Deci, Fălticeni era un târg, un oraș mai deosebit unde găseai de toate, ori, din altă perspectivă, la Fălticeni se desfășura târgul cel mare, iarmarocul. În orice caz, nimeni nu spunea ,,mă duc până la oraș’’ sau ,,până la Fălticeni’’, ci ,,mă duc la târg’’, și noi știam că este vorba de Fălticeni.
Târgul de la Fălticeni s-a dezvoltat și datorită faptului că orașul a devenit un oraș de la granița dintre Regat și Bucovina, odată ce punctul vamal s-a instalat la Cornu Luncii. Astfel, aici au avut loc schimburi importante de mărfuri.
Se cunosc mai multe inițiative venite din partea domnitorilor de a organiza și desfășura anual un târg la Folticeni. Să facem amintire de ele.
Alexandru Lăpușneanu hotărăște în anul 1561 ca la Baia, vechea capitală a statului feudal Moldova, să se țină în fiecare an patru iarmaroace, la date diferite, fiind conștient că prin negoț și libera circulație a mărfurilor de tot felul și din toate zările, țara se va dezvolta. Locul era și favorabil, deoarece aici exista drumul pe traseul Suceava-Fălticeni-Roman, drum ce trecea pe la Spătărești, coborând pe toată Valea Moldovei înspre Roman.
Anul 1780 aduce cu sine o altă hotărâre, de această dată din partea domnitorului Constantin Moruzi care, printr-un hrisov arată că ,,anul trecut (adică 1699) au început să se adune oameni pe moșia stolnicului Ioniță Bașotă ca să facă târg.’’
O altă inițiativă ca la Fălticeni să se desfășoare patru târguri/ iarmaroace pe an (la Miezul Paresimilor, la Sf. Gheorghe, la Sf. Ilie și la Sf. Dumitru), îi aparține lui Scarlat Calimah, septembrie 1814.
Așa, an de an, târgul/ iarmarocul de la Fălticeni s-a dezvoltat, a ajuns să fie cunoscut nu numai în toată țara, ci și în toată Europa, fiind considerat, ca importanță, al doilea după cel de la Leipzig. Mai mult chiar, datorită schimbului de mărfuri ce avea loc aici, orașul Fălticeni a fost considerat ,,portul de uscat al Moldovei’’.
Treptat s-a înrădăcinat doar târgul de la Sântilie (20 iulie).
Astfel, cu ocazia desfășurării iarmarocului de Sântilie de la Fălticeni, o lună de zile, puzderie de oameni se îndreptau spre târgul de pe Șomuz: țărani cu fel și fel de mărfuri, țărani care veneau pe jos, cu carul tras de boi, ori cu căruța cu cai, boieri cu boieroaicele lor, țigani, cerșetori.
Veneau aici, prin punctele vamale de la Cornu Luncii, Mihăiești ori Nimerniceni, negustori din Ardeal (Brașov, Bistrița), Muntenia, Basarabia, dar și negustori străini de la Kiev, Cernăuți, Constantinopol, Berlin, Viena, Budapesta, chiar și din Persia. Pe străzi se puteau auzi vorbindu-se în germană, polonă, maghiară, turcă, bulgară, italiană, rusă, etc, orașul transformându-se într-un mic Babilon.
Se vindea și se cumpăra marfă fel de fel: podoabe, stofă, pânză, cereale, sumane, opinci, căciuli de oaie, unelte agricole, animale, dar erau și multe dughene cu gustări care de care mai îmbietoare: plăcinte, turte, preparate din carne, făcând să plutească pe deasupra orașului fel și fel de mirosuri.
Odată cu sărbătoarea iarmarocului, comerțul nu era singura atracție, ci și distracțiile, fiind așteptat cu mare nerăbdare bâlciul de Sântilie, ,,comedia din deal’’.
Oamenii se distrau bucurându-se de iujul cel mare, de căiuți, bărcuțe, dar mai ales de circul care vrăjea târgul nostru cu mâncătorii de foc, cu înghițitorii de săbii, cu măscăricii, scamatorii care mergeau pe sârmă.
O mare atracție o constituiau jongleurii, dar mai ales omul cu ca de taur, și nu în cele din urmă roata norocului ori Zidul morții care era o mare provocare pentru scamatorii cu motociclete.
Tot acum se manifesta și cultura, fără ca târgoveții ori comercianții să-și dea seama de asta. Foarte apreciat era teatrul de păpuși cu de acum foarte cunoscuții Vasilache și Mărioara. Cât despre trupa de teatru a lui Matei Millo, actorul de la Spătărești, aceasta dădea reprezentații în aer liber, culegând ropote de aplauze.
Desigur că nu putea ca voia bună să nu fie însoțită de joc, hora de Sântilie adunându-i laolaltă pe calici, bogați, urâți, frumoși, pe muzica de fanfară care despica zările, fanfara de la Valea Glodului nelipsind în niciun an.
Vă dați seama ce impact aveau lucrurile acestea asupra oamenilor necăjiți de la țară, care se luptau zilnic cu nevoile, care nu știau altceva în afară de muncă. Cât or fi fost ei de impresionați, văzând ceva nemaivăzut, iar copiii, îmi imaginez, că rămâneau cu gurile căscate.
Nici nu e de mirare că așteptau iarmarocul și bâlciul de la Folticeni cu atâta nerăbdare și că străbăteau kilometri întregi cu traista în băț ca să se bucure preț de câteva zile.
